Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Panică la bordul unui avion. O furtună puternică i-a spart fuzelajul și i-a avariat aripile și reactoarele | FOTO

Un avion de linie care a decolat de la Milano la New York a aterizat de urgenţă la Roma, iar cei 215 pasageri ai Boeingului 767 aparţinând companiei aeriene Delta au descoperit pagubele cauzate aeronavei.

Grindina care a bătut Boeingul la un sfert de oră de la decolare, luni, a spart vârful fuzelajului, care a dispărut, scrie news.ro.

Aripile aeronavei şi reactoarele au fost puternic avariate.

Acest episod i-a speriat bine pe cei peste 200 de pasageri şi 11 membri ai echipajului.

”Din cauza turbulenţelor era ca într-un montagnes russes. Erau enorm de multe goluri de aer. Unul dintre pasageri s-a uitat pe hublou şi a văzut aripa tremurând ca şi cum s-ar fi rupt. Eu am văzut fulgere care loveau avionul”, a declarat postului francez TF1 un pasager.

Pilotul a decis, din cauza acestor turbulenţe să se întoarcă din drum, pe un aeroport din Roma, situat la 500 de kilometri distanţă.

Citește și
avion grecia
Momentul în care un avion de stingere a incendiilor se prăbușește în Grecia. Doi piloți au murit | VIDEO

”Zborul a aterizat în deplină siguranţă la Roma”, a anunţat într-un comunicat citat de The Asscoiated Press compania americană Delta.

Toată lumea a revenit teafără la sol, iar pasagerii s-au îmbarcat luni, mai târziu, în alt către New York.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult