Panică în SUA din cauza unei crize de combustibil. Oamenii iau benzină în pungi și bidoane
"Nu umpleţi pungile de plastic cu benzină. Utilizaţi numai recipiente autorizate pentru combustibili", se arată într-un mesaj publicat pe contul de Twitter al U.S. Consumer Product Safety Commission.
Criza de combustibili s-a agravat miercuri în zona de sud-est a SUA în condiţiile în care benzinăriile din unele oraşe au rămas fără benzină. Această criză de aprovizionare, agravată de achiziţiile de panică, a provocat cozi lungi şi preţuri mari la pompă înaintea vacanţei de Memorial Day, la finele acestei luni, care în mod tradiţional marchează debutul sezonului estival când utilizarea automobilelor atinge un nivel de vârf, transmite Agerpres care citează Reuters.
Potrivit datelor furnizate de asociaţia automobiliştilor americani (AAA), miercuri, preţul mediu la nivel naţional de comercializare a benzinei a urcat până la 3,008 dolari galonul (un galon este echivalent cu 3,785 litri n.r.), cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani. În paralel, automobiliştii panicaţi au luat cu asalt benzinăriile în mai multe state, astfel că în unele localităţi din statele Carolina de Sud, Florida şi Carolina de Nord, peste 70% din benzinării au declarat că au rămas fără benzină.
Începând de vinerea trecută, firma Colonial Pipeline şi-a închis reţeaua de oleoducte cu o lungime de 8.850 de kilometri care este utilizată pentru a transporta carburanţi, inclusiv benzină, motorină şi combustibil pentru avioane, în ideea de a-şi proteja sistemele informatice.
Colonial Pipeline, unul dintre cei mai mari distribuitori de carburanţi din SUA, conectează rafinăriile din zona Golfului Mexic cu centrele urbane din Atlanta şi până în New York. Într-o zi normală, compania transportă 2,5 milioane de barili (105 milioane de galoane) de combustibili, o cantitate care depăşeşte întregul consum al Germaniei.
Chiar dacă întreaga reţea de conducte a firmei Colonial ar fi repusă în funcţiune ar fi nevoie de aproximativ două săptămâni pentru ca benzina depozitată în zona Houston să ajungă la benzinăriile de pe coasta de est a SUA. În cazul motorinei şi combustibilului pentru avioane, durata tranzitului este chiar mai mare, aproximativ 19 zile, pentru că au o densitate mai mare şi se mişcă mai greu.