Pandemia continuă să facă victime pe tot globul. Crematoriile şi cimitirele nu mai fac faţă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Într-o întâlnire cu parlamentarii din partidul său, cancelarul german a avertizat că numărul de infectări va crește de 10 ori, dacă nu va fi stopată răspândirea tulpinii britanice. De altfel, și guvernul britanic analizează o nouă înăsprire a restricțiilor anti-pandemie în Anglia, unde spitalele au în prezent cu 55% mai mulți pacienți decât în aprilie, în toiul primului val al pandemiei.
Din Salonic până în Manaus, în nord-vestul Braziliei, cimitirele sunt inundate de victimele pandemiei, iar crematoriile sunt asaltate de solicitări. În Saxonia, un crematoriu primește de 4 ori mai multe sicrie decât înainte de pandemie și zilnic face 60 de incinerări.
Șef crematoriu: „Crematoriul este plin, nu doar că spațiul e plin de sicrie, dar sunt stivuite, câte trei unele peste altele. Folosim și holurile.”
În comparație cu epidemiile anuale de gripă, acest coronavirus are o mortalitate de 20 de ori mai mare.
Saxonia este focar major de coronavirus, rata de infectare fiind de trei ori mai mare decât media Germaniei.
Țara din Europa cea mai îndoliată din cauza pandemiei, cu peste 81.000 de morți, rămâne însă Marea Britanie. Regatul se confruntă cu un nou val de infectări din cauza noii tulpini, mult mai contagioasă. Pentru prima oară, un lanț britanic de supermarketuri a anunțat că nu va mai primi clienți care nu poartă măști.
Bărbat: „E cea mai bună idee. Ar fi trebuit făcut asta mult mai devreme.”
În orașe mari, precum Londra, Birmingham și Manchester, au fost deschise primele 7 centre de vaccinare, dintr-un total de 50, organizate pe stadioane, hipodromuri ori săli de conferințe. Oficialii vor să imunizeze până la jumătatea lunii viitoare 15 milioane de persoane din grupele de risc.
Boris Johnson, premier britanic: „Este o cursă contracronometru, pentru că toţi putem vedea ameninţarea cu care se confruntă sistemul naţional de sănătate, presiunea asupra sa, nevoile în unităţile de terapie intensivă, presiunea asupra paturilor cu ventilatoare, chiar şi lipsa oxigenului în unele locuri.”
După un weekend în care parcurile și plajele au fost asaltate de plimbăreți, autoritățile și-au reînnoit apelurile pentru respectarea restricțiilor în vigoare.
Kit Malthouse, ministrul britanic al Poliţiei: „Le cerem celor care ies să facă mișcare să rămână în jurul casei. Firește că ăsta e un concept interpretabil, dar, în mare, oamenii înțeleg ce înseamnă „în jurul casei".”
Boris Johnson: „Cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla acum este să ne culcăm pe urechea vaccinării și să lăsăm garda jos. Acum este timpul pentru vigilență maximă și strictă respectare a regulilor.”
Culmea este că Johnson însuși este ținta criticilor, după ce s-a aflat că ar fi ieșit cu bicicleta în estul Londrei, la peste 10 kilometri de reședința sa.
Peste Ocean, în metropole precum New York și Los Angeles, centrele de vaccinare sunt deschise non-stop. Oamenii vin și după miezul nopții.
Profesoară: „Sunt emoționată. Simt că-mi recapăt viața cât de cât. Nu mi-am văzut familia de mult. Nu am fost acasă de Crăciun.”
Femeie: „N-am mai ieșit din camera mea de 6 luni. Am 80 de ani, așa că nu-mi permiteam riscul. A fost foarte neplăcut.”
Dar chiar și așa, ritmul vaccinării rămâne unul lent. Până acum au fost administrate doar 9 dintre cele 25 de milioane de doze distribuite în SUA.
Oameni obișnuiți și experți denunță sincope în organizare, haos în centrele de imunizare și blocarea site-urilor pentru programări.
Jonathan Reiner, medic: „Trebuie să renunțăm la sistemul de vaccinare pe categorii prioritare. Pur și simplu nu merge. Trebuie să facem vaccinul disponibil petru oricine. Primul venit, primul servit.”
Între timp, peste 375.000 de americani au murit de COVID și peste 140.000 sunt în stare gravă în spitale.
Printre cei grav bolnavi se numără Bob, un bărbat de 42 de ani din Arizona, tată a trei copii, căruia medicii nu-i dau șanse de supraviețuire.
Bob era în formă, antrena echipa de fotbal a băiatului lui și nu se știa bolnav de nimic. Întreaga familie a făcut COVID în decembrie, dar numai la el au apărut complicații. Din ziua de Crăciun, este conectat la ventilator.
Monique Horbaczewski, soție: „Simt că i se schimbă starea de la ora la oră. Aș fi vrut să mă fi îmbolnăvit eu. El e părintele puternic. Familiei mele i-ar fi fost mai bine dacă mă îmbolnăveam eu.”
Dacă va scăpa cu viață, Bob va avea nevoie de transplant de plămâni.