Pandemia atinge un nou prag: 100 de milioane de cazuri pe glob. Anul acesta, la fiecare 7 secunde o persoană s-a infectat
După un an de când oraşul Wuhan şi provincia Hubei din China erau plasate în carantină, noi tulpini ale coronavirusului, identificate în Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud, provoacă îngrijorări la nivel mondial, potrivit News.ro.
În urmă cu două luni, au fost aprobate pentru utilizare de urgenţă vaccinuri dezvoltate de mai multe companii, însă au apărut deja probleme privind livrarea lor şi, astfel, este întârziată imunizarea.
O persoană a fost infectată la fiecare 7,7 secunde, în medie, de la începutul anului. Aproximativ 668.250 de cazuri au fost raportate în fiecare zi în aceeași perioadă, scrie Reuters.
Numărul cazurilor de Covid-19 este de 100,2 milioane, iar cel al deceselor asociate înregistrat până în prezent, de 2,15 milioane.
Cele mai afectate state
Statele Unite continuă să reprezinte, la exact un an de la depistarea primului caz, cea mai afectată ţară din lume, cu mai mult de 25,4 milioane de contaminări şi 425.119 decese asociate.
India urmează, cu peste 10,6 milioane de cazuri şi mai mult de 153.700 de decese asociate, iar pentru Brazilia au fost înregistrate 8,9 milioane de cazuri şi peste 218.800 de decese asociate.
În Europa, Marea Britanie este cea mai afectată naţiune, cu 3,7 milioane de cazuri şi peste 100.300 de decese. Îi urmează Franţa (3,1 milioane de cazuri), Spania (2,6 milioane) şi Italia (2,4 milioane).
Până marți, 26 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 715.438 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.