Palestinienii ameninţă cu retragerea din acordurile de la Oslo dacă Trump îşi anunţă planul de pace
Dacă Trump îşi anunţă proiectul, aşa cum a spus că va face marţi, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OLP) îşi rezervă dreptul de a se ''retrage din acordul interimar'' convenit în urma negocierilor de la Oslo, a afirmat Saeb Erekat, secretarul general al OLP. ''Acest plan (al lui Trump) va transforma ocupaţia temporară în ocupaţie permanentă'', a estimat el.
Responsabilul palestinian a făcut această declaraţie în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu şi rivalul său politic Benny Gantz erau duminică în drum spre Washington, unde se vor întâlni luni cu preşedintele Donald Trump.
Palestinienii, care îi boicotează pe oficialii americani de când Trump a decis mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, spun că nu au fost invitaţi la aceste discuţii la Washington.
''Planul lui Trump este complotul secolului pentru lichidarea cauzei palestiniene'', a menţionat la rândul său într-un comunicat Ministerul de Externe palestinian.
Palestinienii au anunţat deja că resping iniţiativa americană ce cuprinde, conform interpretării lor, anexarea de către Israel a Văii Iordanului şi a coloniilor din teritoriile palestiniene, precum şi recunoaşterea Ierusalimului drept capitala unică a Israelului.
Conform acordului interimar denumit ''Oslo II'', încheiat în septembrie 1995 între OLP şi Israel, Cisiordania este împărţită în trei zone, respectiv zona A, sub control civil şi de securitate palestinian, zona B, sub control civil palestinian şi de securitate israelian, şi zona C, sub control civil şi de securitate israelian. Acest acord interimar a avut iniţial termen de aplicare până în anul 1999, dar a fost de atunci prelungit tacit de cele două părţi.
Sursa: Agerpres
Etichete: donald trump , acord , Palestina , palestinieni , benjamin netanyahu
Dată publicare: 26-01-2020 18:39