Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orașul european în care ai nevoie de un test negativ de Covid-19 pentru a merge la coafor

Centrele de testare şi farmaciile au fost solicitate luni de vienezii nerăbdători să revină la saloanele de coafură, unde clienţii trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19, relatează AFP.

Diferitele locuri puse la dispoziţie de oraş pentru testare au fost populare luni, în prima zi de relaxare a restricţiilor decretate de guvernul austriac în preajma Crăciunului. Rata de ocupare a fost de aproximativ 80%, iar celebrul Castel Schönbrunn, care a fost transformat de câteva zile în centru de testare, şi-a mărit chiar capacitatea pentru această ocazie.

S-au format cozi în faţa farmaciilor, care oferă teste gratuite.

"Sunt foarte, foarte fericită că pot să revin", a declarat o locuitoare din Viena, pe nume Martine, care s-a prezentat luni, la ora 9:00, cu documentul necesar la deschiderea unui mic salon din centrul capitalei. Ultima ei vizită la coafor a fost la începutul lunii decembrie, o eternitate pentru vieneza obişnuită să îşi revopsească părul la fiecare patru săptămâni.

Pentru Martine, care împlineşte luni 49 de ani, obligaţia de a face un test "nu este o problemă". Ea a declarat că face acest lucru în mod regulat, înainte de a-şi vizita părinţii, care "se încadrează într-o grupă de risc".

Citește și
AstraZeneca
Imunizarea românilor cu vaccinul AstraZeneca începe pe 15 februarie. Care sunt reacțiile adverse

Roger Hackstock, un alt client, consideră, de asemenea, că iniţiativa este "rezonabilă pentru a preveni o nouă înmulţire a cazurilor".

Dacă Slovenia vecină a decis să recurgă de asemenea la o astfel de măsură, care se aplică şi în saloanele de înfrumuseţare şi de masaj, aceasta rămâne puţin răspândită în Europa, notează AFP.

Patroana Susanne Schreiber se simte la rândul său împărţită, pe de o parte "uşurată" că poate reveni la muncă, dar şi "îngrijorată de acest obstacol al testului", care ar putea duce la reţineri în rândul unora.

Magazinele şi muzeele s-au redeschis de asemenea luni, precum şi şcolile, cu obligaţia ca elevii să efectueze teste oferite de instituţii.

Austria înregistrează în prezent puţin peste o mie de noi contaminări pe zi, o cifră care scade cu greu, în pofida săptămânilor lungi de restricţii, iar guvernul s-a arătat pregătit să introducă un al patrulea lockdown în cazul unei deteriorări a situaţiei sanitare.

Situaţia din regiunea montană Tirol, unde este răspândită varianta sud-africană a coronavirusului, este deosebit de îngrijorătoare pentru autorităţile care au emis luni atenţionări împotriva călătoriilor neesenţiale către şi dinspre acel land. Controalele din regiune au fost înăsprite săptămâna trecută, în speranţa de a descuraja sosirea schiorilor străini.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult