Opozantul rus Aleksei Navalnîi, internat la terapie intensivă, în stare gravă. E suspect de otrăvire
Navalnîi, 44 de ani, este inconştient şi internat la terapie intensivă, după ce a început să se simtă rău în timpul zborului de întoarcere spre capitala rusă Moscova din oraşul siberian Tomsk, a precizat purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmuş.
După ce avionul a aterizat la Omsk, Navalnîi a fost dus la spital cu suspiciunea de otrăvire, a adăugat ea pe reţelele sociale Twitter şi Telegram.
"Presupunem că Aleksei (Navalnîi) a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineaţă", a subliniat ea.
Iarmuş a făcut o paralelă cu un incident de anul trecut, în timpul căruia Navalnîi a manifestat o reacţie alergică acută care, potrivit medicilor, ar fi putut fi cauzată de o otrăvire cu o substanţă chimică necunoscută.
Navalnîi, avocat şi activist anticorupţie, a stat de mai multe ori la închisoare în ultimii ani pentru organizarea de proteste anti-Kremlin.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că pedepsele cu detenţia aplicate de Rusia împotriva lui Navalnîi în 2012 şi 2014 au fost motivate politic şi au încălcat drepturile sale, decizie pe care Moscova o contestă.
Medic: Aleksei Navalnîi este în stare gravăLiderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi se află în stare gravă după ce a fost internat într-un spital din oraşul Omsk (Siberia), a relatat joi agenţia de presă TASS, care îl citează pe medicul şef din spitalul în care Navalnîi este tratat, transmite Reuters.