ONU avertizează: Europa, lovită de un nou val de atacuri teroriste
Un raport realizat de specialiști la nivelul Consiliului de Securitate arată că acum am putea vorbi doar de liniștea de dinaintea furtunii. Până la 30.000 de străini care au mers în „califat” să lupte alături de ISIS ar putea fi încă în viață și pregătiți de luptă.
„Unii s-ar putea alătura Al-Qaida sau altor grupări teroriste ce riscă să apără. Unii chiar ar putea deveni lideri”, se arată în documentul citat de The Guardian.
Raportul se bazează pe date furnizate de către serviciile de informații ale statelor member ONU și ilustrează viziunea generală a acestora asupra pericolului reprezentat încă de grupările jihadiste.
În general, agențiile de informații consideră că, deși „califatul” Statului Islamic s-a prăbușit, factorii care au determinat apariția acestuia încă mai există. Prin urmare, Al-Qaida și alte grupări teroriste vor continua să reprezinte un pericol.
Chiar dacă au existat mai puține atacuri teroriste după 2015-2016, când extremiștii au ucis sute de oameni în Franța, Belgia și Germania, pericolul în Europa rămâne „la cote ridicate”.
Un serios motiv de îngrijorare îl reprezintă radicalizarea „deținuților afectați de sărăcie, marginalizare, frustrare și violență”. O altă provocare e legată de eliberarea unora din primul val de condamnați.
„Programele de deradicalizare s-ar putea să nu fie pe deplin eficiente. Luptătorii cei mai radicalizați, care au primit condamnări mai mari, nici nu se apropie de perioada de eliberare. Ei rămân periculoși și continuă să reprezinte o provocare atât în interiorul sistemului penal, cât și în afara lui”, se mai arată în raport.
În plus, statele europene estimează că în jur de 6.000 din proprii lor cetățeni au mers în Irak și Siria pentru a se alătura ISIS sau altor grupări extremiste. Aproximativ o treime dintre ei au murit, în timp ce o altă treime a rămas în regiune sau a plecat de acolo. 2.000 sau chiar mai mulți au revenit în Europa, se arată în raportul specialiștilor ONU.
Documentul mai precizează că, deși a pierdut „califatul”, ISIS încă mai are acces la o sumă între 50 și 300 de milioane de dolari și dispune de un sistem de propagandă ce-i menține „reputația” intactă.
Prin urmare, specialiștii afirmă că „Statul Islamic va sprijini și facilita atacurile internaționale, pe lângă cele inspirate, care și în prezent au loc în diverse zone ale lumii. Prin urmare, aparenta liniște de până acum nu va mai dura mult, probabil nici până la finalul lui 2019”.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: The Guardian
Etichete: europa , isis , ONU , atac terorist , avertisment
Dată publicare: 03-08-2019 11:56