Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Omicron face ravagii în lume. Franța, lovită de „valul tsunami” de infectări. Aproape 800 de decese în 24 de ore în Polonia

Your browser doesn't support HTML5 video.

În loc de „valul Omicron", mai potrivit este termenul „valul tsunami”. Asta spune ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, după ce Franța a înregistrat 208.000 de cazuri noi de Covid, în 24 de ore, record național și european.

Și America a raportat cel mai mare bilanț zilnic al noilor infectări, de la începutul pandemiei: peste 512.000 de teste pozitive. Polonia, în schimb, a raportat un record sumbru - peste 790 de decese asociate cu Covid, în 24 de ore, cele mai multe în al patrulea val al Pandemiei. Peste trei sferturi, dintre victime erau nevaccinate.

În Statele Unite, numărul de infectări creşte, dar nu sunt suficiente teste rapide. Cozi uriaşe s-au format, în ultimele zile, la centrele de testare pentru Covid.

Peste 512.000 de noi cazuri de Covid au fost înregistrate în Statele Unite, marți - de departe cel mai ridicat bilanţ zilnic raportat vreodată peste Ocean. Totuşi, autorităţile spun că aici ar putea fi incluse un număr considerabil de cazuri anterioare, pentru că multe centre de testare au fost închise în perioada Crăciunului şi rezultatele au fost trimise cu întârziere.

Însă, media creşterii numărului de infecţii într-o săptămână, în America a ajuns la cel mai înalt nivel anul acesta - aproape 254.500.

Citește și
Tedros Adhanom Ghebreyesus
Directorul general al OMS, îngrijorat de riscul unui „tsunami de cazuri"
Franța, record negativ în Europa

Recordul zilnic înregistrat de Franţa este şi un record pentru întreaga Europă - peste 200.000 de noi cazuri în 24 de ore!

Ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, a vorbit despre un val tsunami și a avertizat că la începutul lunii viitoare Franţa ar putea trece de 250.000 de teste pozitive pe zi.

Parisul a anunţat noi restricţii, dar le-a amânat până după Revelion. Purtarea măştii de protecţie va fi din nou obligatorie în aer liber şi oamenii vor munci de acasă cel puţin 3 zile pe săptămână, acolo unde este posibil. Cluburile de noapte vor rămâne închise, în ianuarie, pentru cel puţin încă trei săptămâni.

Turistă: „Cred că guvernanții fac ce pot cu informațiile pe care le au la dispoziție despre acest virus care s-a răspândit în toată lumea, nu doar aici. Sperăm doar că nu va mai fi a cincea, a șasea, a șaptea sau a opta doză, dar cred că fac și ei ce pot”.

Fără restricții de Revelion, în Regatul Unit

Fiecare zi înseamnă un record în privinţa noilor infectări în Marea Britanie. A ajuns la aproape 129.500, în 24 de ore. Guvernul a decis că nu este nevoie de noi restricţii, cel puţin până la Anul nou. Pentru că, spune premierul Boris Johnson, campania de vaccinare a permis Angliei să menţină pandemia sub control.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: „Îmi pare rău să o spun, dar majoritatea covârşitoare a celor care ajung la terapie intensivă în spitalele noastre sunt persoane nevaccinate cu doza booster. Dacă nu eşti vaccinat, riscul să ajungi în spital bolnav de Covid este de 8 ori mai mare. Vaccinaţi-vă cu doza booster pentru protecţia voastră şi bucuraţi-vă de Anul Nou, dar cu prudenţă!”.

Polonia, record de decese asociate cu Covid

Polonia a înregistrat cel mai mare număr de decese asociate cu Covid, din aprilie - 794. Şi mai mult de trei sferturi dintre cei care au murit nu erau vaccinaţi. Cu o rată a vaccinării de 55%, Polonia se numără printre codaşii din Uniunea europeană la imunizare anti-Covid.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult