Oficial israelian: Guvernul nu poate confirma că au fost decapitaţi bebeluşi în atacurile Hamas
Oficialul israelian a contrazis o declaraţie publică anterioară a biroului premierului, scrie CNN, conform News.ro.
„Au existat cazuri de militanţi Hamas care au efectuat decapitări şi alte atrocităţi de tip ISIS. Cu toate acestea, nu putem confirma dacă victimele au fost bărbaţi sau femei, soldaţi sau civili, adulţi sau copii”, a declarat oficialul.
Afirmaţiile şocante potrivit cărora copii ar fi fost decapitaţi în kibbutzul Kfar Aza au apărut marţi în presa israeliană. Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au descris ulterior scenele găsite în kibbutz ca fiind un „masacru”. Femei, copii de vârstă mică şi bătrâni au fost „măcelăriţi cu brutalitate într-un mod de acţiune tipic ISIS”, a precizat IDF.
Tal Heinrich, o purtătoare de cuvânt a premierului Benjamin Netanyahu, declarase miercuri că bebeluşi şi copii mici au fost găsiţi cu „capetele tăiate” în Kfar Aza, iar un purtător de cuvânt al armatei a declarat ulterior, în cursul zilei, că teroriştii au efectuat decapitări. „Ştim că au existat bebeluşi morţi. Sunt dovezi că au existat decapitări. Dar nu ştiu să vă spun cifre exacte sau să vă spun cum au fost ucişi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IDF, maiorul Nir Dinar.