Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Oficial din Ucraina: Am respins un atac major cu drone. Continuă încercările ruseşti de a înconjura Avdiivka

Ucraina a anunţat luni dimineaţă că a respins noaptea trecută un atac major cu drone lansat de Rusia asupra regiunii Odesa (sud) situată pe coasta Mării Negre, informează dpa.  

Apărarea antiaeriană din sudul Ucrainei a doborât nouă drone, a transmis şeful administraţiei militare a regiunii, Oleh Kiper, pe Telegram.

În zona portuară, fragmente de drone căzute au afectat acoperişul unei clădiri, provocând un incendiu, care între timp a fost stins, a indicat oficialul ucrainean. Pe moment nu există informaţii despre potenţiale victime.

În total, pe teritoriul ţării, antiaeriana ucraineană a interceptat şi doborât în total 14 drone şi o rachetă pe parcursul nopţii de duminică spre luni, potrivit armatei Kievului.

Oraşul-port Odesa, care joacă un rol important în exportul de cereale ucrainene, a fost în mod repetat ţinta atacurilor ruseşti până acum.

Citește și
china taiwan
Cum a ajuns Rusia cobaiul Chinei. Beijingul se uită și ia notițe, pentru a ști ce să facă dacă va invada Taiwan

În acelaşi timp, potrivit unor estimări ale Londrei, se aşteaptă ca economia rusă să fie afectată în mod semnificativ de creşterea masivă a cheltuielilor statului rus în domeniul apărării. "Creşterea constantă a cheltuielilor militare va genera probabil presiuni inflaţioniste în Rusia", apreciază luni Ministerul Apărării britanic în buletinul său cotidian.

Aceasta va forţa probabil guvernul să să ia decizii dificile în ceea ce priveşte finanţarea războiului, ceea va mări presiunea asupra mediului de afaceri. O reducere a acestora este puţin probabilă în viitor, întrucât industria de apărare a devenit un "motor tot mai important" al economiei ruse, potrivit ministerului citat.

Planul de buget al Rusiei pe 2024 prevede o creştere de 68% în domeniul apărării faţă de anul precedent. Astfel, cheltuielile de apărare ar ajunge la 6% din Produsul Intern Brut (PIB), notează dpa.

"În schimb, cheltuielile pentru educaţie şi sănătate vor fi îngheţate la nivelul anului 2023, ceea ce, din cauza inflaţiei, reprezintă o reducere reală a cheltuielilor", conform aceloraşi estimări britanice.

Costurile asociate cu îngrijirea soldaţilor răniţi şi acordarea de ajutor financiar familiilor celor care şi-au pierdut viaţa sunt în creştere, din cauza numărului substanţial de victime în conflictul din Ucraina, indică Ministerul britanic al Apărării în actualizarea sa.

Între 150.000 şi 190.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi de la începutul războiului în Ucraina, care durează deja de 20 de luni, potrivit informaţiilor britanice.

Ministerul britanic al Apărării publică zilnic informaţii despre evoluţia războiului în Ucraina de la începutul invaziei ruse pe scară largă la 24 februarie 2022. Moscova acuză Londra de faptul că ar disemina dezinformare, conform dpa.

Pe frontul de est, forţele ruse bombardează zi şi noapte singurul drum care leagă oraşul Avdiivka (est) de restul teritoriului controlat de Kiev, a declarat luni şeful administraţiei militare ucrainene din zonă, Vitali Barabaş, pentru Radio Liberty (serviciul în limba ucraineană al RFE/RL), potrivit EFE.

"Logistica reprezintă o mare problemă" aici, a recunoscut Barabaş, adăugând că peste 20 km din singurul drum care duce spre această municipalitate din estul regiunii Doneţk se află în mod constant "sub tirul ruşilor". Aceasta, potrivit lui, "complică foarte mult evacuarea şi livrarea ajutorului umanitar".

"Întreaga logistică poate fi adusă pe un singur drum. Bineînţeles că inamicul încearcă să îl blocheze", a spus el despre acest segment de drum, care este, de asemenea, supravegheat în permanenţă de drone ruseşti.

"Acestea deschid focul la orice mişcare", a remarcat oficialul ucrainean.

Rusia lansează de săptămâni întregi atacuri masive asupra Avdiivka în încercarea de a încercui trupele ucrainene care apără oraşul.

Potrivit purtătorilor de cuvânt ai armatei de la Kiev, ruşii suferă pierderi masive în aceste atacuri, dar continuă să îşi consolideze prezenţa în zonă cu mai mulţi militari şi cu unele dintre cele mai bune brigăzi ale lor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult