Ofensiva de imagine a Chinei, în plină pandemie. Ce ajutor a oferit României
China vrea să arate că țara unde a apărut virusul a devenit una dintre principalele surse de ajutor pentru Uniunea Europeană, susțin jurnaliștii publicației de la Bruxelles.
”O să facem tot ce ne stă în putere ca să ajutăm alte state să lupte cu Covid-19”, a spus Zhang Jun, ambasadorul Chinei la Organizația Națiunilor Unite.
În ultimele zile, China a trimis avioane pline cu măști, teste de coronavirus și ventilatoare, dar și echipe de medici, pentru a ajuta statele din Uniunea Europeană. Iar miliardarul Jack Ma a anunțat că va dona un million de măști și sute de mii de teste, primul transport sosind deja la Seattle.
”Am trecut la fapte, nu la vorbe. Americanii pot face la fel pentru chinezi?”, a transmis ambasadorul Chinei în Africa de Sud, Lin Songtian, pe o rețea socială.
Italia și Serbia, nemulțumite de UE”Unitatea aduce putere”, a fost sloganul agenției chineze Xinhua, care a prezentat poze cu sosirea unui transport de 300.000 de măști în Italia.
Ajutorul Chinei a venit pe fondul relațiilor încordate dintre membrii Uniunii Europene. ”Din nefericire, nicio singură țară din UE nu a răspuns la apelul Comisiei”, s-au plâns oficialii din Italia, în timp ce ministrul de externe, Luigi Di Maio, a postat pe facebook un clip cu sosirea unui avion cu ajutoare din China.
”Solidaritatea europeană nu există. Totul a fost un basm”, s-a plâns și președintele Serbiei, Aleksandar Vucic.
Ajutorul Chinei pentru România
China a oferit ajutor și României, se arată într-un comunicat oferit de Ministerul Sănătății: "În data de 13 martie 2020, la învitatia Ambasadei Republicii Populare Chineze din România, reprezentanții mai multor instituții din România au participat la o videoconferință alături de reprezentanții altor state din Europa, în care partea chineză a prezentat experiența în prevenirea și controlul pandemiei cu noul coronavirus.”
"La sfârșitul videoconferinței, a existat o sesiune de întrebări și răspunsuri. Având în vedere că a fost agreată o singură intervenție pentru fiecare țară, la nivelul României s-a decis ca intervenția să fie făcută de către reprezentanții INBI Matei Balș, direct implicați în tratarea cazurilor cu COVID 19.
România apreciază deschiderea părții chineze pentru sprijinirea măsurilor implementate în țara noastră si consideră că modul de abordare al autoritatilor din China reprezintă "standardul de aur" în managementul pandemiei cu noul coronavirus. Între cele două țări există o colaborare permanentă.
Mai mult, în data de 6 martie secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a avut întâlniri cu reprezentanții Ambasadei Republicii Populare Chineze la sediul Ministerului Sănătății în cadrul cărora a discutat mai multe aspecte privind gestionarea resurselor pentru limitarea răspândirii COVID 19", se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.
Sursa: Politico.eu, Politico.eu
Etichete: uniunea europeana , coronavirus , China
Dată publicare: 20-03-2020 12:04