Oamenii de știință au descoperit un coridor ascuns, lung de nouă metri, în Marea Piramidă din Giza
Galerie foto
Descoperirea a fost făcută în cadrul proiectului "Scan Pyramids" care foloseşte tehnologie modernă, inclusiv scanare 3D şi analize termice cu camere cu infraroşu, pentru a studia interiorul piramidei, ultima dintre cele Şapte Minuni ale Lumii Antice rămase în picioare.
Coridorul neterminat a fost probabil construit pentru a uşura greutatea piramidei fie pe intrarea principală, fie pe o altă cameră sau spaţiu încă nedescoperit, a declarat Mostafa Waziri.
Marea Piramidă, cea mai mare din Giza, cu o înălţime de 146 de metri, a fost construită în jurul anului 2560 î.Hr., în timpul domniei faraonului Khufu (sau Keops), relatează Reuters, citată de Agerpres.
Arheologii cred că au aflat marele secret al construirii piramidelorMai mult, arheologii cred că, în sfârșit, au dezlegat misterul din jurul construirii marii Piramide din Giza, după 4.500 de ani.
Se pare că egiptenii ar fi transportat pietrele imense folosite pentru a construi marea piramidă folosind mai multe canale. Practic, se crede că egiptenii au inundat în mod intenționat zona din jurul piramidelor pentru a-i ajuta să transporte materiale grele de construcție, notează The Sun.
Astfel, bucățile de cărămidă de două până la trei tone ar fi fost așezate pe bărci și transportate pe căile navigabile, care erau conectate la râul Nil.
Arheologii au analizat mult timp modul în care egiptenii au mutat bucățile de granit folosite pentru a construi piramidele. Se crede că au fost mutate dintr-o carieră aflată la o distanță de peste nouă kilometri. Până acum se credea că egiptenii s-ar fi ajutat de sănii imense pentru a căra materialele, dar acum au găsit dovezi că un canal al Nilului curgea aproape de locul unde se află Marea Piramidă din Giza.
Numit Khufu, canalul ar fi fost folosit pentru a transporta cele 2,3 milioane de bucăți de material folosite pentru a construi structurile imense.