O tumoare de două kilograme a fost extirpată din ficatul unei fetițe de zece luni. În ce stare se află bebelușul
Fetița a răspuns bine la operaţia efectuată în urmă cu două luni, a anunţat, vineri, acest centru pediatric care se află sub jurisdicţia Sfântului Scaun, transmite EFE, conform Agerpres.
Intervenţia chirurgicală a durat şase ore şi a constat în extirparea unui hamatom mezenchimatos la ficat (tumoare benignă) de două kilograme, respectiv un sfert din greutatea copilului care cântărea opt kilograme.
Tumoarea a fost diagnosticată după ce, comparând corpul fetiţei cu cel al fratelui ei geamăn, părinţii au observat că aceasta avea o umflătură în zona abdomenului.
O ecografie a indicat prezenţa masei tumorale care „ocupa întreaga parte dreaptă şi centrală a ficatului său” şi, în plus, împingea organele din jur, precum stomacul, pancreasul, intestinele şi rinichiul drept.
În cele din urmă, tumoarea a fost îndepărtată de echipa de chirurgie hepatică şi pancreatică de la Spitalul Bambino Gesu, condusă de profesorul Marco Spada.
În prezent, fetiţa, care a împlinit recent un an, „se simte bine, se hrăneşte fără probleme şi şi-a reluat creşterea”, notează EFE.