Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O tânără a fost împușcată mortal după ce a intrat cu mașina pe o alee greșită. Care a fost motivul

Un bărbat din SUA a fost acuzat de crimă de gradul doi, după ce ar fi împușcat și ucis o femeie de 20 de ani, în timp ce mașina în care se afla aceasta a intrat din greșeală pe aleea bărbatului.  

Kaylin Gillis se afla în mașină împreună cu alte trei persoane, sâmbătă, atunci când a avut loc atacul. Aceștia au intrat din greșeală pe aleea de acces a locuinței lui Kevin Monahan, din orașul Hebron, potrivit poliției, citată de BBC.

În timp ce șoferul pleca, Monahan, în vârstă de 65 de ani, ar fi deschis focul asupra vehiculului, și a împușcat-o pe tânăra de 20 de ani.

„Acesta este un caz foarte trist. Tinerii căutau casa unui prieten și au ajuns pe aleea acestui bărbat, care a decis să iasă cu o armă de foc și să o descarce spre ei”, a declarat șeriful din Washington Country, Jeffrey Murphy, într-o conferință de presă.

Zona este rurală, iar drumurile de acces sunt slab iluminate pe timp de noapte. Niciunul dintre membrii grupului nu coborâse din vehicul și nici nu încercase să intre în casa individului, înainte ca acesta să deschidă focul.

Citește și
detinut
Ce a făcut un deținut după ce a fost eliberat din greșeală. Polițiștii au fost uimiți

„Este clar că nu exista nicio amenințare din partea nimănui din vehicul”, a declarat șeriful Murphy. „Nu exista niciun motiv pentru ca Monahan să se simtă amenințat”.

Prietenii s-au îndepărtat imediat de casă și au încercat să ceară ajutor într-un oraș din apropiere, dar tânăra a fost declarată moartă de către paramedici.

Individul „nu a cooperat cu anchetatorii și a refuzat să iasă din locuința sa pentru a vorbi cu poliția”, a declarat biroul șerifului într-un comunicat de presă.

O pagină GoFundMe a fost creată pentru a ajuta familia tinerei „cu slujba de înmormântare și alte cheltuieli”.

Separat, un localnic din statul american Missouri a fost acuzat că a împușcat un adolescent, care a sunat la ușa greșită.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult