Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O profesoară din Rusia, arestată pentru că şi-a declarat „sprijinul" pentru Ucraina şi a incendiat o şcoală

O profesoară din Rusia a fost plasată în arest preventiv.

Femeia a incendiat o şcoală, fără a provoca victime, după ce şi-a declarat "sprijinul pentru armata ucraineană" într-un video pe internet, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă local, relatează AFP.

Potrivit canalelor de Telegram ruseşti Mash şi Shot, Galina S. a fost manipulată de "escroci ucraineni", care au determinat-o de asemenea să împrumute bani.

Autorităţile ruse au acuzat-o că a postat duminică pe internet "un video în care susţine armata ucraineană", după care "a incendiat o şcoală" în Ceboksarî, centrul Rusiei.

"Incendiul a fost stins rapid şi nicio persoană nu a fost rănită", a precizat Comitetul de Anchetă într-un comunicat.

Citește și
Samantha Fox
Samantha Fox, arestată după ce s-a urcat beată în avion. Cântăreața a provocat un scandal și a fost evacuată

A fost deschisă o anchetă în legătură cu un "act terorist", iar profesoara a fost plasată în arest preventiv pentru două luni, a spus sursa citată.

De la începutul ofensivei ruse în Ucraina în februarie 2022, numeroase persoane au fost arestate, fiind acuzate că au pregătit acte de sabotaj sau că s-au opus operaţiunii militare a Moscovei împotriva Kievului.

Potrivit canalului Telegram Shot, profesoara a fost contactată de ucraineni care s-au prezentat drept agenţi ai serviciilor de securitate ruse (FSB). La ordinul lor, ea a împrumutat bani de la rudele ei, care s-au declarat îngrijorate de "comportamentul ei ciudat" încă din vara anului trecut, a mai spus sursa citată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult