O mașină Tesla pe autopilot, implicată într-un nou accident. Șoferul a fost rănit
Șoferul Teslei a suferit răni minore la nivelul feței, din cauza ochelarilor de vedere. Potrivit The Guardian, acesta a declarat poliției că mașina sa era pe autopilotaj, dar informația va trebui confirmată de o expertiză tehnică.
Polițiștii au publicat pe Twitter mai multe imagini de la fața locului.
„Atunci când folosesc pilotul automat, șoferilor li se amintește continuu să își țină mâinile pe volan și să mențină controlul asupra vehicului pe toată durata cursei. Tesla a precizat întotdeauna cât se poate de clar că autopilotul nu îndepărtează riscul de accidente și înainte ca șoferul să treacă pe pilot automat, trebuie mai întâi să accepte o casetă de dialog în care i se aduce la cunoștință că «autopilotul este proiectat pentru autostrăzi care au un separator pe mijloc și o delimitare clară a benzilor»”, a explicat un purtător de cuvânt al companiei Tesla.
Dacă se va confirma faptul că sedanul era programat pe autopilot, atunci acesta va fi al treilea accident de asemenea factură în care un autovehicul al companiei Tesla a fost implicat până în prezent.