O mamă refuză să omoare păduchii din capul copilului ei pentru că este vegană
Însă o mamă australiană a adoptat o altfel de abordare. Nu vrea să le facă rău deloc păduchilor.
Potrivit unui părinte îngrijorat care a scris într-o rubrică de sfaturi, vecina ei nu vrea să omoare păduchii fiicei sale pentru că este vegană, iar veganii nu ucid ființe vii.
„Fiica mea de șapte ani este cea mai bună prietenă a vecinei, a cărei familie este vegană. Este în regulă, le respectăm alegerea... Problema mea este că, recent, acest copil, de altfel încântător, a fost la noi acasă și se scărpina în continuu, iar eu am descoperit că era plină de păduchi”, a scris o femeie pe un forum, scrie kidspot.com.au.
După ce i-a spus mamei copilului că fetița are păduchi, aceasta a spus că știa de existența lor, dar nu a vrut să le facă rău, deoarece veganii nu ucid ființe vii.
„Mi-a spus că-și piaptănă copilul în grădină ca păduchii să aibă șanse mai mari de supraviețuire”, se mai arată în postarea femeii.
Acum, femeia se gândește serios dacă să își mai lase fiica să se joace cu fetița care are păduchi.