O alunecare masivă de teren a distrus șase case dintr-un sat din Elveția
Alunecarea de teren violentă a lovit micul sat Schwanden, din cantonul Glarus, în jurul orei 17:30 (15:30 GMT), a indicat agenţia de presă Keystone-ATS, citând poliţia cantonală, scrie AFP, citată de Agerpres.
Cantităţi mari de noroi, pietre şi alte resturi s-au revărsat de pe versantul muntelui distrugând sau îngropând şase case, potrivit aceleiaşi surse.
O altă alunecare de teren s-a produs câteva ore mai târziu.
În înregistrările publicate de mass-media elveţiene se poate vedea o masă maronie de pământ care o ia la vale şi smulge copaci şi striveşte structuri, în strigătele sătenilor şocaţi.
Poliţia nu a raportat pe moment răniţi, au precizat mass-media, adăugând că autorităţile municipale evacuaseră anterior zona.
O altă alunecare de teren a avut loc în aceeaşi zonă în urmă cu doar o săptămână, determinând evacuarea, din motive de siguranţă, a cinci case şi a două întreprinderi, a relatat Keystone-ATS.
De atunci, cei evacuaţi nu au fost încă lăsaţi să se întoarcă la casele lor, a declarat pentru agenţia de presă purtătorul de cuvânt al poliţiei din Glarus, Richard Schmidt.
În urma alunecării de teren de marţi, zona de evacuare va fi extinsă pentru a include încă aproximativ 100 de persoane, a adăugat el.