Novichok într-o sticlă de parfum. Primele mărturii făcute de iubitul femeii care murit otrăvită
Charlie Rowley, partenerul femeii, a fost și el expus neurotoxinei, însă starea lui este stabilă, fiind internat la un spital britanic.
Într-o conversație telefonică cu fratele său, bărbatul a mărturisit că iubita sa cumpărase sticla de parfum dintr-un centru comercial din apropiere de Salisbury, orașul în care la începutul anului a fost otrăvit fostul spion rus Serghei Skripal, cât și fiica sa Yulia, scrie Daily Mail.
„Fratele meu mi-a zis că și-a amintit că Dawn și-a dat cu parfum la încheietura mâinii. Nu își mai amintește foarte mult din ce s-a îmtâmplat după aceea, dar i-a rămas în minte un detaliu: acela că venea un miros ciudat de amoniac din sticluța de parrfum. Nu știu dacă el a avut contact direct cu agentul neurotoxic, așa cum a avut Dawn, sau dacă acest lucru s-a întâmplat după ce a atins-o pe ea. Este încă foarte bolnav, n-a trecut încă de pericole. L-am întrebat de unde au sticla de parfum, dacă era în Elizabeth ardens sau în alt loc din Salisbury, dar nu își amintește deocamdată. Memoria i-a fost afectată, dar începe să-și amintească tot mai multe despre acea zi”, a spus Matthew Rowley, fratele lui Charlie.
Polițiștii antitero au descoperit o sticlă de mici dimensiuni în apartamentul lui Charlie Rowley, situat la câțiva kilometri de Salisbury, și cred că ar fi conținut neurotoxina.
„Mi-au ucis iubita, mi-au ucis iubita”, a mai spus bărbatul în conversația telefonică cu fratele său.
Când a aflat că Dawn a murit, a fost foarte furios. „Am încercat să-l consolez și i-am spus să fie cât poate de puternic. S-a trezit miercurea trecută și la început abia își putea ridica capul de pe pernă. Ușor-ușor a început să fie mai bine. Încerc să vorbesc cu el cât mai des. Poliția îl supraveghează atent. S-a discutat despre plasarea sa la o locuință protejată, precum Skripal și fiica lui, dar nu s-a decis nimic deocamdată”, a mai spus fratele bărbatului.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!