Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, găzduieşte prima sa reuniune cu miniştrii apărării
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va prezida reuniunea miniştrilor apărării pentru prima dată după preluarea funcţiei. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi ministrul apărării Rustem Umerov urmează să participe la rândul lor.
Alianţa militară occidentală se întâlneşte la sediul NATO după ce preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski a dezvăluit un "plan de victorie" mult aşteptat pentru a pune capăt războiului cu Rusia.
Zelenski a cerut o invitaţie imediată de a adera la NATO şi şi-a reiterat apelul de a fi ridicate restricţiile asupra armelor occidentale cu rază lungă de acţiune care împiedică Ucraina să lovească ţinte în adâncimea teritoriului Rusiei.
Subliniind sprijinul alianţei pentru Ucraina, Rutte a dat totuşi un răspuns prudent la anunţul lui Zelenski, menţionând că nu poate "sprijini întregul plan".
Aderarea Ucrainei la NATO este un subiect controversat pentru alianţă, care se teme de o escaladare a războiului ce ar extinde conflictul cu Rusia la membrii actuali ai alianţei.
Umerov urmează să îi informeze pe miniştrii apărării din NATO despre planurile ucrainene de a se apăra împotriva atacurilor ruseşti în iarna care vine. Va fi prezent şi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.
Comandantul suprem al NATO, Christopher Caboli, urmează să le prezinte miniştrilor noile sale planuri pentru apărarea viitoare a alianţei de 32 de membri. De asemenea, vor fi discutate proiecte de standardizare a echipamentelor NATO.
Miniştrilor apărării li se vor alătura, de asemenea, în premieră, omologii lor din Australia, Japonia, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă.
NATO intenţionează să discute despre "alinierea tot mai mare a actorilor autoritari precum China, Rusia, Coreea de Nord şi Iran", a spus Rutte.