Noul prim-ministru britanic va fi desemnat până pe 28 octombrie. Boris Johnson ar putea candida
Învestirea noului premier este posibilă înainte de 31 octombrie, când ar trebui prezentat programul economic pe termen mediu al guvernului, conform AFP, EFE și Agerpres.
„Va fi posibil să realizăm scrutinul şi să finalizăm alegerea până vineri, 28 octombrie”, a indicat Brady.
Procesul în urma căruia Liz Truss a fost desemnată premier în cadrul scrutinului intern la care au participat cei circa 170.000 de membri ai partidului a durat două luni după demisia lui Boris Johnson.
Noul premierConform The Times, Boris Johnson este aşteptat să candideze din nou.
Fostul premier „reflectează, dar pare să considere că este o chestiune de interes naţional să candideze”, a scris pe Twitter editorul politic al acestui ziar, Steven Swinford.
Actualul ministru de finanţe recent numit, Jeremy Hunt, este de asemenea aşteptat să candideze.
Liz Truss a demisionat după 45 de zile de mandatLiz Truss şi-a anunţat joi demisia, la numai 45 de zile după învestire, devenind premierul britanic cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit.
Venită la Downing Street cu un program ambiţios de reducere a fiscalităţii, ea şi-a văzut poziţia slăbită după reacţia negativă a pieţelor ce a provocat devalorizarea lirei şi tensiuni în interiorul Partidului Conservator.
După anunţul lui Liz Truss despre demisia sa, opoziţia reprezentată de laburişti, liberal-democraţi şi naţionaliştii scoţieni a cerut din nou alegeri anticipate, mizând pe scăderea popularităţii conservatorilor.
Sursa: Agerpres
Etichete: Marea Britanie , premier , liz truss , downing street
Dată publicare: 20-10-2022 17:45