Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noi imagini cu Florin Morariu, în timpul atacului terorist din Londra. VIDEO

Au apărut noi imagini cu Florin Morariu, românul considerat erou în Londra, după ce a avut curajul să înfrunte autorii unui atac terorist. 

În noaptea de 3 spre 4 iunie 2017, trei atacatori jihadişti, Khuram Butt (27 ani), Rachid Redouane (30 de ani) şi Youssef Zaghba (22 de ani), au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe London Brige, iar apoi au atacat  trecătorii.

Autorităţile britanice au reuşit să-i ucidă pe jihadişti la aproximativ opt minute după declanşarea carnagiului, după ce au tras peste 60 de gloanţe în direcţia acestora. În urma unei anchete s-a stabilit că uciderea atacatorilor s-a încadrat în limitele legii. 

Imaginile cu românul Florin Morariu, la minutul 2.50!

În noile imagini publicate recent, apar doi atacatori, pe strada Stoney, locul în care au și fost împușcați ulterior. La un moment dat, în cadru apare un ofițer de poliție, care spune că i-a auzit pe atacatori în timp ce strigă ”Allahu Akbar”, potrivit BBC

Citește și
Florin Morariu
Ce spune ministrul de externe britanic despre gestul lui Florin Morariu

Filmarea îl surprinde și pe românul Florin Morariu, în timp ce îl lovește cu o ladă de pâine pe unul dintre atacatori.

Apoi, în brutăria în care lucra a adăpostit mai multe persoane care fugeau din calea teroriștilor. 

Actul de curaj al românului Florin Morariu

 

În noaptea de 3 spre 4 iunie 2017, trei persoane au intrat cu o dubă în populaţie, pe o stradă din Londra, apoi au început să atace trecătorii cu cuţitul. Florin Morariu muncea într-o brutărie în zona London Bridge, unde a avut loc atacul terorist, el povestind ulterior cum l-a lovit pe unul dintre terorişti, după ce acesta a reuşit să înjunghie o persoană. De asemenea, a adăpostit în brutărie mai multe persoane pentru a le salva.

Într-un filmuleț, Florin a surprins cu telefonul mobil momentele și le-a povestit colegilor cum l-a lovit pe unul dintre teroriști. Totodată, el îi cere unui alt coleg să aducă „un făcăleț” din bucătărie, ca să se apere de atacatori.

Atacul terorist din Londra

 

O dubă care mergea cu viteză mare pe London Bridge a intrat pe trotuar şi a lovit un grup de pietoni, apoi trei agresori au coborât din maşină înarmaţi cu mai multe cuţite şi au atacat trecătorii la întâmplare. Forţele speciale ale poliţiei au intervenit rapid şi i-au împuşcat mortal pe cei trei terorişti.

Şapte persoane au fost ucise şi 48 rănite, iar trei bărbaţi suspecţi au fost împuşcaţi mortal după nici 10 minute de la declanşarea aleretei. Agenţii spun că fiecare purta ceea ce părea a fi o vestă cu explozibil, dar care, în cele din urmă, s-a dovedit a fi inofensivă. Un martor ocular a povestit că atacatorii strigau “Asta e pentru Allah!” în timp ce îşi loveau victimele cu armele albe.

 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult