Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noi detalii în cazul avionului prăbușit în Indonezia. “Am primit cinci saci cu rămășițe umane"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pe măsură ce continuă căutările, autoritățile descoperă noi detalii în cazul accidentului aviatic de sâmbătă din Indonezia, în care un avion al companiei Sriwijaya Air care s-a prăbuşit în Marea Java.

“Am primit trei saci cu resturi ale avionului şi cinci saci cu rămăşiţe umane”, a declarat la Jakarta un director al Agenţiei indoneziene de Căutare şi Salvare, potrivit News.ro

Resturile avionului şi rămăşiţele umane au ajuns la centrul pentru identificarea victimelor în cazul dezastrelor şi la comitetul pentru siguranţă în transporturi, pentru cercetări.

Zborul SJ182 a pierdut contactul cu controlorii de trafic sâmbătă, la scurt timp după ora locală 14.40, la aproximativ patru minute de la decolarea de pe aeroportul internaţional Soekarno-Hatta. Potrivit ministrului Transporturilor, Budi Karya Sumadi, zborul a decolat cu o oră întârziere faţă de programul normal.

La bord se aflau 50 de pasageri şi 12 membri ai echipajului. Avionul se îndrepta spre Pontianak, o zonă aflată în provincia Kalimantanul de Vest.

Citește și
Aeroport
Numărul pasagerilor care au trecut prin aeroporturi în 2020, cu 70% mai mic decât în 2019

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult