Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noi bombardamente israeliene asupra poziţiilor Hamas în Fâşia Gaza, ca represalii la baloanele incendiare

Aviaţia israeliană a efectuat, joi dimineaţă, noi bombardamente asupra poziţiilor Hamas în Fâşia Gaza, ca represalii la lansarea de baloane incendiare din enclava palestiniană spre Israel.

Scenariul ridică temeri cu privire la o nouă escaladare militară, relatează France Presse.

În ultima săptămână, armata israeliană a revendicat o serie de lovituri aeriene nocturne împotriva poziţiilor Hamas, gruparea islamistă armată la putere în Fâşia Gaza, ca răspuns la lansarea de baloane dintre care unele au provocat incendii pe terenuri agricole în sudul Israelului dar nu au făcut victime.

Ca răspuns la lansarea de proiectile, Israelul a închis de asemenea începând de marţi punctul de trecere de la Kerem Shalom pe unde intră mărfurile în Gaza, o fâşie de pământ cu două milioane de locuitori dintre care mai mult de jumătate trăiesc sub pragul sărăciei potrivit Băncii Mondiale.

Miercuri seară, Israelul, care menţine o blocadă asupra Gazei de mai bine de un deceniu, a anunţat reducerea "imediată" a zonei de pescuit din Marea Mediterană pentru locuitorii Gazei, de la cincisprezece la opt mile marine, înainte de a anunţa noi lovituri joi dimineaţă devreme.

Citește și
Ripostă militară israeliană în Fâşia Gaza după tiruri cu rachete efectuate de Hamas
Israelul a atacat cu rachete Fâșia Gaza, după ce palestinienii au lansat 2 proiectile

"Avioanele de luptă şi tancurile au lovit o serie de ţinte militare ale Hamas în Fâşia Gaza", a declarat armata israeliană într-un scurt comunicat.

"Printre ţintele lovite se numără un sit militar folosit pentru forţele navale ale Hamas, infrastructură subterană şi posturi de observaţie", a adăugat armata, care a declarat că a acţionat ca "răspuns" la continuarea lansării baloanelor incendiare.

În Fâşia Gaza, o sursă de securitate palestiniană a confirmat loviturile israeliene care au "avariat" mai multe "situri" ale Hamas şi "reşedinţe", dar "fără a face răniţi".

Hamas şi Israelul au purtat trei războaie (2008, 2012, 2014) după ce mişcarea islamistă a luat controlul asupra Fâşiei Gaza în 2007.

În ciuda unui armistiţiu anul trecut, favorizat de ONU, Egipt şi Qatar, cele două părţi se confruntă sporadic cu tiruri de rachete, obuze de mortieră sau baloane incendiare lansate din Gaza, precum şi lovituri de represalii ale armatei israeliene.

Potrivit analiştilor, tirurile din Gaza au ca scop adesea să facă presiune asupra Israelului pentru a da undă verde intrării ajutorului financiar din Qatar în enclavă, aşa cum prevede acordul de armistiţiu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult