Noi atacuri israeliene provoacă victime în Liban, pe fondul escaladării tensiunilor
Un cetăţean libanez şi-a pierdut viaţa după ce un vehicul care circula pe un drum din Beit Lif a fost bombardat, a informat, într-un comunicat, Centrul de operaţiuni de urgenţă al Ministerului Sănătăţii Publice din Liban.
Atacul a avut loc în jurul orei locale 7:00 (4:00 GMT), când o dronă israeliană a lansat o rachetă ghidată asupra vehiculului, potrivit Agenţiei Naţionale de Ştiri (ANN), care nu a oferit detalii despre identitatea pasagerilor sau posibila afiliere a acestora la grupuri armate.
Armata israeliană a anunţat că avioane de luptă ale forţele sale aeriene au atacat miercuri "un terorist" al organizaţiei şiite Hezbollah în Beit Lif, în timp ce mişcarea libaneză a susţinut că a răspuns la asasinarea din această localitate atacând Israelul cu un vehicul aerian de luptă.
Pe de altă parte, Centrul de operaţiuni de urgenţă din Liban a raportat moartea unui tânăr sirian într-un alt atac "israelian ostil" în Wazzani.
Cu aceste victime, numărul morţilor pe teritoriul libanez se ridică la trei, după ce o altă persoană a murit miercuri dimineaţă şi alte 20 au fost rănite din cauza unei serii de bombardamente israeliene împotriva Văii Bekaa din estul ţării.
Miercuri, armata israeliană a confirmat lansarea a aproximativ 50 de rachete sau proiectile de către miliţia libaneză Hezbollah împotriva Înălţimilor Golan, teritoriul sirian ocupat de Israel, care a provocat rănirea uşoară a unei persoane de către resturile unui proiectil.
"Au fost identificate aproximativ 50 de proiectile care au traversat din Liban spre teritoriul israelian. Unele au fost interceptate de sistemul de apărare aeriană al Forţelor de Apărare Israelului, iar mai multe proiectile căzute au fost identificate în zona oraşului Katzrin", conform unui comunicat militar israelian.
Miercuri dimineaţa, Israelul a bombardat trei puncte diferite din Valea Bekaa, un bastion Hezbollah din estul Libanului, la aproximativ 100 de kilometri de graniţa comună, unde s-au concentrat de obicei focurile încrucişate în ultimele zece luni.
Tensiunea dintre cele două părţi rămâne ridicată de la sfârşitul lunii iulie, când Israelul l-a ucis pe comandantul Hezbollah, Fuad Shukr, la periferia Beirutului. În acest context, mulţi se tem de un posibil război deschis, aşa cum s-a întâmplat în 2006.