Noi amenințări din partea lui Erdogan. Invazia din Siria poate fi reluată oricând
Your browser doesn't support HTML5 video.
Erdogan a transmis că va „strivi” orice luptător kurd peste care dă armata turcă în timp ce încearcă să securizeze zonele asupra cărora a preluat controlul, relatează AP.
„Dacă teroriștii continuă să ne hărțuiască în această zonă, vom continua operațiunea plănuită”, a declarat Erdogan.
Președintele turc a criticat mai multe națiuni europene pentru că s-au opus ofensivei lansate de Turcia și a amenințat din nou că va deschide granițele Turciei pentru ca refugiații să ajungă în țările europene.
„Se panichează când spun că vom deschide porțile. Nu vă panicați. Când vine timpul, porțile vor fi deschise. De ce nu găzduiți zeci de mii de refugiați?”, a spus Erdogan.
De asemenea, președintele turc a avertizat forțele kurde să nu reia lupta alături de Statele Unite, Rusia sau forțele guvernamentale siriene.
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri seară că va ridica toate sancțiunile impuse Turciei. Turcia a anunțat mai devreme că va opri operațiunea din Siria, după ce a încheiat un acord cu Rusia.
Donald Trump a spus despre omologul său turc că este „un om care își iubește țara” și i-a mulțumit că a lucrat la acordul pentru rezolvarea situației din Siria.
Kurzii sunt de acord cu crearea unei zone sub control internațional în SiriaKurzii din Siria sunt favorabili planului german de creare a unei „zone de securitate” sub control internaţional în nordul țării, a anunţat joi liderul Forţelor Democratice Siriene (FDS), Mazloum Abdi.
„Există un proiect (...) pentru desfăşurarea unei forţe internaţionale în zona de securitate. Noi îl solicităm şi îl acceptăm”, a spus Abdi.
„Proiectul este în curs de dezbatere şi va avea nevoie de sprijinul Statelor Unite şi al Rusiei”, a adăugat liderul Forţelor democratice siriene.
Turcia doreşte o „zonă de securitate” de 32 de kilometri în nordul Siriei, crearea acestei zone făcând obiectul unor acorduri separate pe care Ankara le-a încheiat cu Washington şi Moscova.
Unii diplomaţi pun însă la îndoială posibilitatea ca propunerea Germaniei să se materializeze, mai ales că guvernul de la Berlin nu este dispus să trimită trupe în Siria.
Sursa: AP
Etichete: Turcia , siria , ofensiva , Recep Erdogan , operatiune , kurzi
Dată publicare: 24-10-2019 20:55