Nava cu cereale atacată de ”pirații” lui Putin în Marea Neagră aparține Turciei. Cargoul se află acum la Sulina
Your browser doesn't support HTML5 video.
O navă de patrulare a tras focuri de avertisment în direcția unui cargo turcesc, care mergea la Izmail. După control, ambarcațiunea oprită forțat s-a îndreptat spre România, iar acum se află în rada Sulina. Fără să ceară ajutor, și-a oprit toate sistemele de comunicare.
Incidentul a avut loc în timp ce nava comercială turcă Sukru Okan, înregistrată în Palau, o mică națiune insulară din Pacific, se îndrepta spre portul ucrainean Izmail. Marina rusă voia să o oprească pentru inspecție și pentru că echipajul nu ar fi răspuns cererii - potrivit Kremlinului - au fost trase mai multe focuri de avertisment, cu o armă de calibru mic.
În imagini se vede cum un elicopter KA-29 al armatei ruse zboară aproape de nava cargo care plecase de la Istanbul și apoi - pe rând - mai mulți soldați urcă în aparatul de zbor, la finalul a ceea ce ministerul rus de Externe a numit o inspecție necesară pentru a stabili dacă vasul avea încărcătură interzisă.
Nava turcească urmează să intre pe DunăreDupă incident, nava Sukru Okan s-a îndreptat spre Sulina și se află în rada de acolo.
Dan Ichim, căpitan șef de port Tulcea: ”Când autoritățile ucrainene vor confirma că are marfa sau au dana liberă vor cere la AFDJ, vor cere intrarea ei pe Dunăre. Deocamdată, nu e pe lista navelor care vor intra pe Dunăre”.
Rusia a anunțat că va opri toate navele care au ca destinație Ucraina, pentru a se asigura că acestea nu ascund armament, impunând de facto o blocadă în Marea Neagră.
Asta după ce Kremlinul s-a retras din acordul pentru transportul de cereale în Marea Neagră și a atacat în mai multe rânduri porturile ucrainene Odesa, Ismail și Reni.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 14-08-2023 18:59