Un muzician câștigător de premii Emmy şi Grammy a murit la 52 de ani, cu coronavirus
Schlesinger a fost recompensat cu trei premii Emmy şi un premiu Grammy şi a fost nominalizat la premiile Oscar, Tony şi Globul de Aur în calitate de membru al formației Fountains of Wayne şi compozitor al coloanei sonore a serialului TV "Crazy Ex-Girlfriend".
El era spitalizat la New York în urma infectării cu noul coronavirus şi a fost conectat la un dispozitiv de ventilare mecanică.
Potrivit The Guardian, care citează Variety, el a murit miercuri dimineață.
Cine a fost Adam Schlesinger
Născut pe 31 octombrie 1967, Adam Schlesinger a fost nominalizat la toate cele 4 trofee majore atribuite de industria de divertisment americană - Oscar, Tony, Grammy şi Emmy.
Potrivit Agerpres, el a câştigat trei premii Emmy - două pentru cântecele interpretate de actorul Neil Patrick Harris la galele Tony din 2012 şi 2013 şi cel de-al treilea pentru cântecul "Antidepressants Are So Not A Big Deal" extras de pe coloana sonoră a serialului "Crazy Ex-Girlfriend".
De altfel, 5 dintre cele 10 nominalizări pe care le-a primit de-a lungul anilor la premiile Emmy au vizat contribuţiile sale la acest serial TV, pentru care a fost şi producător muzical, iar celelalte cinci pentru colaborări la galele Tony Awards, serialul "Sesame Street" şi emisiunea specială de Crăciun prezentată de Stephen Colbert.
În 1997 a primit o nominalizare la Oscar în calitate co-creator al temei muzicale a filmului "That Thing You Do!", regizat de Tom Hanks, unul dintre primele sale proiecte de succes realizate în alte sectoare ale industriei de divertisment, în afara muzicii create alături de trupa Fountains of Wayne.
În acelaşi an a fost nominalizat şi la Globul de Aur pentru aceeaşi piesă.
Fountains of Wayne, trupă care a înfiinţat-o cu Chris Collingwood, a primit două nominalizări la premiile Grammy în 2003 la categoriile "cel mai bun artist debutant" şi "cea mai bună interpretare pop", pentru single-ul "Stacy's Mom":
Singurul premiu Grammy din palmaresul artistului american i-a fost atribuit pentru colaborarea sa la emisiunea "A Stephen Colbert Christmas".