Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care venezuelenii încearcă să ajungă în Peru până la finalul săptămânii

Venezuelenii care visează să emigreze în Peru se grăbesc să ajungă acolo până sâmbătă, când intră în vigoare noi reguli, prin care li se va solicita un pașaport valid ca să poată pătrunde pe teritoriul țării.

În prezent, venezuelenii pot intra în Peru în baza actului de identitate. Multe persoane așteaptă de un an să primească pașapoarte, însă acuză „mafia” de la serviciul de înregistrare că ar fi responsabilă pentru întârzieri, informează BBC News.

„Am venit aici din cauza sărăciei crunte pe care noi, venezuelenii, am îndurat-o din cauza crizei economice. Caut o viață mai bună, să îmi pot ajuta familia. Tatăl meu ae cancer. Așa cum știți, nu pot găsi medicamentele și, dacă le găsesc, sunt prea scumpe”, a spus Mauricio Aparicio, care a emigrat în Peru.

„Să ne întoarcem în Venezuela ar fi sinucidere”, a spus și Malu Aviles.

Citește și
Nicolas Maduro
Din sufragerie, Maduro a intrat în direct să anunțe cum a salvat singur economia Venezuelei

Din 2014, peste două milioane de venezueleni au fugit din țările lor. Doar în 2017, în Peru au ajuns 26.000 de venezueleni. Pe de altă parte, șeful migrației din Peru, Eduardo Sevilla, spune că în prezent ar fi în țară în jur de 400.000 de imigranți din Venezuela. Ei vor să scape de criza economică, ce a cauzat lipsa de alimente, medicamente și bunuri de consum. Totodată, alții spun că vor să părăsească țara din cauză că nu pot să primească îngrijirile medicale de care au nevoie.

Joi, Înaltul Comisar pentru Refugiați, Filippo Garadi, a îndemnat autoritățile din Peru și Ecuador să „continue să le permită accesul pe celor care au nevoie de protecție internațională și care solicit azil.”

În acest context, premierul Cesar Villanueva a dat asigurări că solicitarea pașaportului la graniță nu presupune că țara și-a închis ușile pentru migranții venezueleni. Potrivit acestuia, cărțile de identitate nu oferă suficiente informații și pot fi falsificate ușor.

La rândul său, ministrul de Extere din Peru a precizat că vor fi emise „vize umanitare”, în cazuri „excepționale”, cum ar fi bătrânii, copiii, femeile însărcinate.

Mulți dintre venezueleni au plecat spre Peru pe jos, pentru că n-au bani să plătească biletele de autobuz. Autoritățile ecuadoriene au pus la dispoziție un număr de autobuze, care să-i transporte pe oameni în Peru.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult