Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care un mecanic ar fi distrus intenționat cu avion cu 150 de oameni la bord

Un mecanic al companiei American Airlines, Abdul-Majeed Marouf Ahmed Alani, a fost arestat joi sub acuzaţia de sabotaj al unui avion de linie, relatează CNN.

 

Actul de acuzare menţionează "deteriorarea, distrugerea, incapacitarea sau defectarea intenţionate a unei aeronave şi tentativă" de a comite toate acestea, după ce a intervenit asupra modulului de date (ADM) care transmite viteza, panta traiectoriei şi alte date vitale despre avion.

Conform acuzaţiilor, Alani a comis fapta pe 17 iulie, chiar înainte de decolarea de la aeroportul internaţional din Miami, a unui avion cu 150 de persoane la bord, cu destinaţia Bahamas. Concret, el a introdus o bucată de spumă în mufa de intrare a ADM, apoi a aplicat adeziv pentru a împiedica spuma să iasă.

Anchetatorii au consemnat că mecanicul a recunoscut că a accesat sistemul ADM şi a declarat că nu intenţiona să afecteze avionul sau pasagerii. El şi-a explicat motivaţia: era nemulţumit de o dispută contractuală între sindicalişti şi companiile aeriene, în urma căreia a pierdut bani, ceea ce l-a determinat să încerce să obţină plata unor ore suplimentare pentru lucrări la avion.

Citește și
pilot
Un pasager s-a oferit să piloteze un avion spre Spania. Unde dispăruse pilotul

În timp ce avionul accelera pe pistă, la ADM a apărut o eroare, iar piloţii au întrerupt decolarea. Niciun pasager nu a fost rănit, arată actul de acuzare. Mecanicii American Airlines au controlat imediat aeronava şi au descoperit un tub Pitot conectat necorespunzător la ADM, constatând că sistemul pare obturat intenţionat. Alani a fost identificat ulterior cu ajutorul înregistrării video pentru supraveghere.

Într-o declaraţie pentru CNN, American Airlines şi-a susţinut "angajamentul neabătut faţă de siguranţa şi securitatea clienţilor şi echipajelor noastre" şi a arătat că tratează problema cu mare seriozitate. "În momentul incidentului, aeronava a fost scoasă din uz, s-a efectuat întreţinerea, iar după o verificare de siguranţă aeronava a fost reintrodusă în serviciu. American a notificat imediat autorităţile federale, care au preluat ancheta cu deplina noastră cooperare", a comunicat compania.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult