Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care NASA va trimite șoareci să trăiască printre astronauții de pe Staţia Spaţială

Your browser doesn't support HTML5 video.

Staţia Spaţială Internaţională va fi ... "invadată"de şoareci, începând de joi. Nu este vorba despre o neglijenţă, ci doar despre un experiment pe care îl fac savanţii de la NASA.

Misiunea rozătoarelor este de a-i ajuta pe oamenii de ştiinţă. Se ştie că astronauţii, în special cei care stau o perioadă îndelungată în spaţiu, acuză pierderi ale masei musculare şi chiar ale ţesutului osos.

Iar micile viețuitoare vor avea un rol important în găsirea unei soluții pentru această problemă.

Şoarecii care vor fi testaţi fac parte dintr-o serie de rozătoare modificate genetic. Le lipseşte o genă, cea care produce miostatina - o proteină care circulă prin sânge şi acţionează pentru a limita creşterea masei musculare. În spaţiu vor ajunge trei grupuri de animale.

Se-Jin Lee, profesor: "Unul dintre grupuri va fi cel numit grup de control, iar asta înseamnă că şoarecii nu vor primi niciun fel de tratament. Un alt grup va fi al acestor super-şoareci, aceşti şoareci care nu au miostatină şi vor avea musculatură de două ori mai mare (decât a şoarecilor normali). Al treilea grup va fi al şoarecilor normali, cu un nivel normal de miostatină, dar care vor primi un medicament experimental care va bloca miostatina şi va permite creşterea musculaturii."

Pe lângă studiile privind îmbunatăţirea sănătăţii astronauţilor, savanţii de la NASA vor să înţeleagă cum ar trebui să acţioneze pentru a opri degenerarea musculaturii în cazul persoanelor în vârstă sau al celor cu probleme medicale.

Michael Barratt, astronaut: "În zborul spaţial, factorul dominant este lipsa greutăţii sau gravitaţia zero, dacă doriţi. Şi fiecare sistem din corp se schimbă."

Experimentele au loc pentru a-i pregăti pe astronauţii care vor călători spre Marte. Drumul spre Planeta Roşie durează în medie şapte luni.

Michael Barratt, astronaut: "În mod cert, aspectele psihologice ale izolării extreme, ştiind că nu există un drum imediat acasă şi că nu vei avea comunicaţie în timp real cu prietenii şi familia sau cu managerii misiunii tale din cauza distanţei."

Dacă pe Staţia Spaţială Internaţională astronauţii au un laborator special care le permite să îşi menţină sănătatea în stare bună şi dispun chiar de aparate pentru fitness, pe nava care va porni spre Marte nu va fi spaţiu pentru astfel de echipamente.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult