Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care Donald Trump a fost huiduit de membri ai Partidului Libertarian, la Washington. FOTO&VIDEO

Donald Trump a fost huiduit de membri ai Partidului Libertarian ostili la Convenţia Naţională a formaţiunii, la Washington.

Donald Trump le-a promis că atunci când va fi reales, să-l graţieze pe condamnatul pe viaţă Ross Ulbricht, fondatorul Silk Road, considerat o vreme cel mai site de vânzări de droguri online din lume, relatează AFP.

Candidatul republican la preşedinţie, pregătit să promită orice în schimbul susţinerii împotriva rivalului său democrat Joe Biden, nu este obişnuit să înfrunte un auditoriu atât de ostil.

El a fost insultat şi huiduit de libertarieni, cărora a venit să le ceară susţinerea, la Convenţia Naţională a acestora, sâmbătă, la Washington.

”Dacă mă votaţi pe mine, voi comuta, încă din prima zi, pedeapsa lui Ross Ulbricht”, a declarat Donald Trump, promiţând astfel să-l elibereze pe fondatorul Silk Road, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a fost vinovat de conducerea acestui site care vindea droguri în valoare de milioane de dolari.

Citește și
donald trump
S-au încheiat audierile în procesul penal împotriva lui Donald Trump. Fostul președinte a refuzat să depună mărturie

El s-a angajat să numească un libertarian în Guvernul său, în aplauzele mulţimii.

În 2015, Ross Ulbricht, fondatorul site-ului Silk Road (drumul mătăsii), considerat o vreme cel mai mare site de vânzări de droguri din lume, a fost condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate.

El a vândut droguri unor consumatori din întreaga lume în valoare de 200 de milioane de dolari.

Pe site-ul său de pe dark web, supranumit şi ”e-Bay-ul drogurilor”, se putea cumpăra heroină şi cocaină, LSD şi alte produse ilegale sau documente false, cu moneda virtuală bitcoin, garantând anonimatul a zeci de mii de cumpărători din întreaga lume.

Cercurile libertariene i-au adoptat cauza şi denunţă condamnarea acestuiia drept un exces de putere al Guvernului şi o atingere adusă principiilor pieţei libere.

Cu toate acestea, Donald Trump s-a angajt, însă, să introducă pedeapsa cu moartea a traficanţilor de droguri.

Această adunare politică agitată a fost departe de a fi un plebiscit al fostului şef de stat, obişnuit să se afle în mijlocul unor susţinători necondiţionaţi.

Mulţi libertarieni consideră că politicile lui Donald Trump ies din cadrul extrem de limitat al ceea ce Guvernul ar fi în măsură să facă.

”Partidul Libertarian ar trebui să propună candidatura domnului Trump la preşedinţia Statelor Unite” , a tunat Donald Trump în aplauze şi huiduieli.

”Numai dacă vreţi să câştigaţi, dar poate că nu vreţi să câştigaţi”, a adăugat el.

Partidul Libertarian prezintă cu regularitate în alegeri candidaţi foarte marginali, care apără ideea unui Guvern cu puteri limitate, legalizarea marijuanei sau abolirea agenţiei federale de colectare a impozitelor.

Donald Trump a participat joi la un - rar - miting electoral în Bronx, un cartier defavorizat în New York, în care şi-a eprimat speranţa să seducă alegători hispanici şi afroamericani care dau semne de slăbire a susţinerii lui Joe Biden.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult