Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care construcţia fabricii Tesla din Germania a fost suspendată

Tesla a tăiat o pădure de pini pentru a construi prima sa fabrică din Europa la Brandenburg, în Germania.

Lucrările au fost suspendate de o autoritate de mediu din această ţară şi nu vor putea fi reluate până când compania americană nu va dovedi că lucrările sale nu afectează şerpii şi şopârlele aflate în hibernare în zona respectivă, relatează CNBC.

Informaţia despre ordinul judecătoresc de suspendare a activităţilor a fost publicată prima oară de publicaţia germană Tagesspiegel.

Amânarea este a doua victorie a organizaţiilor de protecţie a mediului din Germania. Anterior, Tesla a fost nevoită să cedeze solicitărilor activiştilor şi a fost de acord că micşoreze consumul de apă de la noua fabrică cu peste o treime, transmite News.ro.

Întârzierea construcţiei fabricii ar putea împinge începerea producţiei de automobile Tesla în Europa mai târziu în anul viitor sau chiar dincolo de acesta. Compania are ca obiectiv să producă automobile electrice în Germania din iulie 2021.

Citește și
tesla, elon musk
Elon Musk: Tesla vrea să intre pe piaţa maşinilor de serie din Europa cu un automobil compact

Timpul este esenţial pentru Tesla în Europa. Producătorii auto din regiune, inclusiv Volkswagen şi Audi, vând acum vehicule electrice cu baterie, care concurează cu cele mai populare modele ale Tesla, între care VW ID.3 şi Audi Etron.

În timp ce Tesla a reuşit să construiască o nouă fabrică de asamblare a vehiculelor în Shanghai în mai puţin de un an, compania se confruntă cu un mediu de reglementare mai strict în Germania.

Compania a avut un sprijin politic larg în Germania, dar s-a confruntat cu o opoziţie semnificativă din partea activiştilor de mediu preocupaţi de consumul de apă al fabricii şi de impactul asupra ecosistemului din Brandenburg.

De asemenea, Tesla se confruntă cu cererile sindicatului muncitorilor auto din Germania, IG Metall, care are 2,3 ​​milioane de membri.

În noiembrie 2019, când CEO-ul Elon Musk a anunţat planurile de a construi o uzină auto în Germania, acesta a lăudat tehnologia germană: „Toată lumea ştie că tehnologia germană este remarcabilă, cu siguranţă. Acesta este unul din motivele pentru care stabilim gigafabrica noastră din Europa în Germania. Vom crea, de asemenea, un centru de inginerie şi de proiectare la Berlin, deoarece Berlinul are unele dintre cele mai bune arte din lume ”.

Marţi, Tesla a declarat în documentele depuse la autorităţile de reglementare că vrea să atragă până la cinci miliarde de dolari în cea de-a treia ofertă lansată pe piaţă în 2020, în parte pentru a-şi sprijini planurile de extindere.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult