The Guardian: Moscova permite evacuarea civililor din Ucraina doar în Belarus și Rusia
Coridoarele de evacuare vor permite civililor să se îndrepte către teritorii non-ucrainene, coridorul de la Kiev ducând spre Belarus, în timp ce civililor din Harkov li se va permite să meargă doar în Rusia, potrivit hărților publicate de agenția de presă RIA, scrie The Guardian.
Rusia va realiza, de asemenea, un pod aerian pentru a duce ucrainenii de la Kiev în Rusia, a anunțat ministerul rus al Apărării.
Kiev: Evacuarea cetăţenilor ucraineni în Rusia şi Belarus, "complet imorală"Propunerea Moscovei ca plecarea cetăţenilor ucraineni din oraşele asediate de forţele ruse să se facă prin culoare umanitare cu condiţia ca aceştia să ajungă în Rusia sau în Belarus este "complet imorală", a comunicat luni un purtător de cuvânt al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters.
Civililor ucraineni trebuie să li se permită să-şi părăsească locuinţele prin teritoriul ucrainean, a declarat el, acuzând Rusia că a împiedicat în mod deliberat tentativele anterioare de evacuare.
"Este o propunere complet imorală. Suferinţa oamenilor este utilizată pentru a crea imaginea televizată dorită. Aceştia sunt cetăţeni ucraineni, ei trebuie să aibă dreptul să fie evacuaţi prin teritoriul Ucrainei", a declarat acelaşi purtător de cuvânt.
"Aceasta este o opţiune inacceptabilă pentru deschiderea de coridoare umanitare. Oamenii noştri nu vor merge în Belarus pentru a zbura apoi în Federaţia Rusă cu avionul", a spus Irina Vereşciuk, ministrul reintegrării teritoriilor ocupate temporar ale Ucrainei, adăugând că autorităţile ruse manipulează în numele preşedintelui francez Emmanuel Macron deschiderea de coridoare umanitare, potrivit Gordon.ua.
"Luni, la 01:30, am primit o scrisoare din partea Federaţiei Ruse, în care ne propunea, ţinând cont de solicitarea personală a preşedintelui francez Emmanuel Macron, să fie declarat un regim de încetare a focului de la ora 10:00 şi deschiderea câtorva coridoare umanitare", a afirmat ea.
Civilii chemaţi de ruşi să fie evacuaţi din Harkov, Kiev, Mariupol şi Sumî "nu se vor deplasa în Belarus pentru a lua avionul ca să meargă în Rusia", a afirmat Vereşciuk, citată de AFP.
Armata rusă anunţase mai devreme deschiderea mai multor culoare umanitare şi instituirea unei încetări a focului locale, începând cu 07:00 GMT, pentru evacuarea civililor din capitala Kiev, din Harkov - al doilea oraş ca mărime din Ucraina, din portul asediat Mariupol şi din localitatea Sumî, situat în apropierea frontierei ruse.
Cele patru oraşe erau şi luni scena unor confruntări violente.
Un culoar umanitar trebuie să fie organizat, conform Ministerului rus al Apărării, între capitala Kiev şi oraşul belarus Gomel, nu departe de frontiera ucraineană.
În conferinţa de presă zilnică, purtătorul de cuvânt al armatei ruse, Igor Konaşenko, a afirmat că încetări ale focului pentru a asigura evacuările au început la 07:00 GMT.
Refuzul Kievului cu privire privire la culoarele umanitare propuse de Moscova intervine în timp ce o a treia rundă de negocieri între Ucraina şi Rusia ar urma să aibă loc luni, potrivit Kievului.
În acest weekend, două tentative de evacuare a civililor din Mariupol, în sud-estul Ucrainei, au eşuat, Kievul şi Moscova acuzându-se reciproc de încălcarea condiţiilor de evacuare.
Franţa nu a cerut deschiderea culoarelor umanitare în Ucraina spre Rusia şi Belarus, aşa cum a propus Moscova, a declarat luni preşedinţia franceză, insistând asupra necesităţii "respectării dreptului internaţional", în special în ceea ce priveşte protecţia populaţiei civile, potrivit AFP.
A doua zi după o convorbire telefonică între preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său rus Vladimir Putin, Palatul Elysee subliniază că cererea Parisului "ca şi a restului aliaţilor şi partenerilor este ca ofensiva rusă să înceteze".
Dar "atât timp cât ofensiva este în curs, căci ruşii refuză să-i pună capăt", trebuie "respectat dreptul internaţional umanitar, protecţia populaţiilor civile şi acordarea de ajutor", adaugă preşedinţia franceză.
Emmanuel Macron i-a spus lui Vladimir Putin că "aceasta înseamnă că protecţia civililor trebuie să fie organizată şi că accesul umanitar trebuie să fie permis", potrivit unui consilier, amintind "de fiecare dată că Rusia poartă război în Ucraina şi nu Ucraina în Rusia".
Palatul Elysee a mai subliniat că preşedintele Macron nu a cerut deschiderea unor culoare umanitare spre Rusia, în timp ce armata rusă a anunţat instituirea încetării focului pe plan local pentru a evacua civil din oraşele ucrainene Harkov, Kiev, Mariupol şi Sumî, ţinta unor lupte violente.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 07-03-2022 11:23