Momentul șocant în care un copac masiv se prăbușește peste un bulevard. O persoană a murit, mai multe mașini avariate. VIDEO
Potrivit înregistrărilor video şi imaginilor publicate pe reţelele de socializare, copacul dezrădăcinat s-a prăbuşit peste bulevardul Jalan Sultan Ismail într-o perioadă de trafic intens, la o distanţă de circa un kilometru de emblematicele Petronas Twin Towers.
Trupul neînsufleţit al unui bărbat de 47 de ani a fost îndepărtat de la locul incidentului, au precizat poliţia şi departamentul de pompieri, iar 17 autovehicule au fost avariate în urma incidentului.
Un şofer care făcea ride-sharing, în vârstă de 26 de ani, şi o suedeză de 72 de ani, despre care se crede că era clienta acestuia, au fost răniţi şi transportaţi la spital pentru tratament, le-a declarat reporterilor un oficial din cadrul poliţiei.
O parte din crengile copacului s-au prăbuşit peste o cale de rulare monoşină supraînălţată, paralelă cu acea stradă, potrivit imaginilor publicate pe reţelele de socializare.
Serviciile monoşină au suferit întârzieri în urma incidentului, a precizat operatorul trenurilor într-o înştiinţare.