Momentul în care un bărbat este aruncat de pe banda de alergare de o mașină în viteză
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Omul spune că şi-a văzut moartea cu ochii, însă, aproape miraculos, a scăpat fără răni serioase.
„A fost înfricoșător. Parcă mi-a trecut toată viața prin fața ochilor.”
Samuel Kiwasz abia venise la sală, urmând exerciţiile fizice cu care îşi începe ziua.
Samuel: „Era cu puţin înainte de 6 dimineaţa..."
La câteva secunde după ce s-a urcat pe banda de alergare, „mașina a trecut prin geam, era un perete de sticlă."
Geamul s-a făcut țăndări, iar SUV-ul a venit direct spre aparatul de gimnastică pe care alerga Kiwasz abia a apucat să se ferească.
„Am sărit de pe banda de alergare, dar am văzut cum aparatul vine spre mine, aşa că m-am răsucit într-o parte ca să nu mă lovească. S-a cutremurat întreaga clădire, când eu intram."
Managerul sălii s-a grăbi să dea o mână de ajutor.
Samuel: „M-am uitat să văd dacă sunt victime, dar nu mai era nimeni.”
A văzut-o însă pe şoferiţă când ieşea, buimacă, din maşină.
Samuel: „Am auzit că oamenii sunt în stare de şoc după un accident de genul acesta. Nu părea că realizează ce s-a întâmplat, dar înţeleg că e de aşteptat o astfel de reacţie. Probabil că era în stare de şoc.” Reporter: „Înţeleg că nu ştia nici că e desculţă.” Samuel: „Da, nu avea încălţări..."
Confuză, şoferiţa a vrut să se urce iar în maşină un poliţist în afara programului, prieten al managerului sălii, a oprit-o.
„Prietenul meu, care este poliţist, a oprit-o să se urce în vehicul. Motorul încă mergea. Era destul de primejdios.”
Pare greu de crezut, dar Kiwasz a scăpat doar cu răni uşoare. Nu se ştie dacă şoferița a fost pusă sub acuzare, dar martorii spun că a cooperat cu poliţia.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!