Momentul în care atacatorul din Ohio e ucis de poliție. Fost coleg: „Ura pe toată lumea”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Între timp, noi informații apar despre atacator. Connor Betts, în vârstă de 24 de ani, a fost suspendat de la școală, după ce a făcut o listă a fetelor pe care voia să le ucidă.
Betts a împușcat majoritatea victimelor în fața barului Ned Peppers, iar autoritățile spun că dacă ar fi reușit să intre în local, bilanțul tragediei ar fi fost catastrofal. Atacatorul a fost împușcat mortal de agenți chiar în fața barului.
Mai mulți polițiști se aflau în zonă, așa că au reușit să intervină rapid. Atacul a durat mai puțin de un minut, notează Daily Mail.
Chris Baker, fost director al școlii Bellbrook High School, acolo unde învăța Betts, a susținut că acesta a fost suspendat la un moment dat, după ce s-a aflat că voia să împuște mai multe fete în timpul unui bal.
O fostă colegă de școală a povestit că Betts avea fantezii că o leagă și îi taie gâtul: „Pentru mine nu e nicio surpriză. Sunt furioasă!”.
Tânăra a mai spus că Betts era conștient că gândurile lui sunt o nebunie și era speriat: „știa că nu e normal. Noi am tot discutat că trebuie să primească ajutor”.
O altă fostă colegă a spus că atunci când a auzit despre atacul din Dayton s-a gândit imediat la el.
Demoy Howell, un fost coleg de clasă, a susținut pentru Dayton Daily News că nu a avut nicio problemă cu Betts, dar își amintește că unii dintre amicii lui se simțeau „inconfortabil” și „amenințați” în preajma lui. Howell a mai afirmat că el și Betts au urmat un program militar, ce părea că l-a mai calmat pe tânăr. Peste un timp, ei s-au întâlnit din nou și au lucrat împreună la un fast food.
„Era mereu un aiurit ciudat. Avea un simț al umorului ciudat, îi plăceau glumele despre oameni morți. Purta mereu haine negre. Îmi aduc aminte că transmitea o energie negativă. Cred că a comis atacul nu pentru că avea o problemă cu o anumită categorie de oameni, ci pur și simplu pentru că ura pe toată lumea”, a susținut Demoy Howell.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!