Trei minori, printre victimele atacului înfiorător din Haga. Detalii despre atacator
Your browser doesn't support HTML5 video.
UPDATE. Potrivit presei olandeze, victimele au fost ţintite cu precizie şi pista teroristă a fost îndepărtată, dar poliţia a refuzat orice concluzie, la câteva ore după un atac cu cuţitul considerat "terorist", la Londra, care a făcut doi morţi şi trei răniţi şi în cursul căruia suspectul a fost ucis.
Anchetatorii au informat că este căutat un bărbat „cu ten uşor închis la culoare", după acest atac într-un mare magazin din centrul oraşului.
UPDATE. Cel puțin trei persoane au fost rănite, însă nu se cunoaște deocamdată în ce stare se află, potrivit BBC.
În imaginile care au apărut pe rețelele sociale se văd oameni care ies speriați din magazine, iar serviciile de urgență apar la fața locului.
Potrivit cotidianul olandez De Telegraaf, incidentul s-a petrecut pe artera comercială Grote Marktstraat, una din cele mai mari din Haga, relatează Reuters.
Strada era plină de persoane ieşite la cumpărături de Black Friday.
Suspectul se află încă în libertate. Poliţia a anunţat că este căutat un bărbat în jur de 45-50 de ani, cu ten uşor închis la culoare şi păr ondulat, şi purtând un fular şi un trening gri.