Moment istoric într-un oraș din Norvegia: primul jaf de la înființarea localității
Acesta a fost primul jaf bancar comis în acel teritoriu norvegian aflat la aproximativ o mie de kilometri de Polul Nord. A fost, de asemenea, unul dintre jafurile cu cele mai mari şanse de a fi sortite eşecului.
"S-a produs un atac armat în jurul orei locale 10:40 (09:40 GMT)", a declarat pentru AFP Terje Carlsen, purtător de cuvânt al guvernului local.
"Un bărbat echipat cu o armă de foc a furat o sumă de bani. A fost arestat destul de repede", în centrul oraşului Longyerbyen, a adăugat acelaşi oficial norvegian.
Autorităţile au refuzat să dezvăluie identitatea suspectului, suma furată - descoperită asupra autorului jafului - şi tipul de armă utilizată.
Poliţia a precizat că este vorba despre un cetăţean străin, aflat în trecere prin arhipelagul Svalbard. Autorul jafului a fost expediat la Tromso, oraş din partea nordică a Norvegiei continentale, pentru a fi audiat.
Şansele de succes ale autorului jafului erau însă minime: în Longyearbyen, capitala arhipelagului Svalbard, toţi locuitorii se cunosc între ei, iar aeroportul local reprezintă aproape singura cale de a părăsi localitatea.
Cu un teritoriu de două ori mai mare decât cel al Belgiei, arhipelagul norvegian are o populaţie de aproape 3.000 de locuitori - din care circa 2.000 trăiesc în Longyearbyen - şi aproape la fel de mulţi urşi polari.
În această perioadă a anului, teritoriul norvegian Svalbard este cufundat în întuneric total, iar temperaturile pot să coboare până la valoarea de -20 de grade Celsius.
Incidentul a alimentat numeroase ironii pe reţelele de socializare.
"Cel mai negândit jaf bancar din istoria Norvegiei?", se întreba, în glumă, un utilizator de Twitter. "El a uitat probabil să se gândească şi la planul său de evadare", a ironizat un alt internaut.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!