Moment emoționant la Globurile de Aur. Sandra Oh, ovaționată de părinții ei
Cel mai emoționant moment a fost atunci când actriței i-a fost înmânat premiul. Chiar în timp ce actrița a urcat pe scenă, tatăl ei a aplaudat-o în picioare extrem de entuziasmat.
Însă, Oh Junsu și Jeon Young-nam, au avut cea mai fabuloasă reacție atunci când Sandrei i-a fost înmânat premiul. Momentul emoționant a fost imediat distribuit pe Twitter, iar mii de internauți au fost pur și simplu captivați de entuziasmul lor.
Alții au ținut să o felicite pe actriță pentru că în discursul ei nu a uitat să le mulțumească părinților, în limba coreană, pentru tot sprijinul acordat, relatează Daily Mail.
"Am început să plâng când Sandra le-a mulțumit părinților în limba coreană", a scris un internaut.
"Am avut lacrimi în ochi, văzând reacția părinților", a fost un alt comentariu.
Sandra Oh a dedicat premiul câștigat pentru rolul din pelicula "Killing Eve" părinților ei.
"Sunt doi oameni cărora le sunt atât de recunoscătoare că sunt aici cu mine. Aș vrea să-i mulțumesc mamei, dar și tatălui meu", a spus actrița în discursul ei. Oh Junsu și Jeon Young-nam sunt din Coreea, însă s-au mutat în Canada în anii 1960, stabilindu-se într-o suburbie din Ottawa, acolo unde s-a născut Sandra.