Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministrul justiției riscă o pedeapsă de un an de închisoare. Procurorul francez vrea însă suspendarea executării

Ministrul justiției riscă un an de închisoare cu suspendare în Franța, din cauza activității sale de avocat. Este un proces inedit în istoria Republicii, în care este judecat Eric Dupond-Moretti.

Procurorii francezi au cerut miercuri o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare împotriva ministrului justiţiei, Eric Dupond-Moretti, judecat la Paris pentru conflicte de interese legate de activitatea sa din trecut ca avocat.

Ministrul în vârstă de 62 de ani, numit în funcţie în vara lui 2020, este bănuit că şi-a folosit prerogativele de ministru pentru a-şi regla conturile cu o serie de magistraţi cu care a avut divergenţe când era avocat, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Deşi acesta a negat, conflictul de interese „sare în ochi", a afirmat reprezentantul acuzării în rechizitoriul susţinut la Curtea de justiţie a Republicii (CJR), însărcinată cu judecarea membrilor guvernului.

Procesul, fără precedent pentru un ministru al justiţiei în exerciţiu, slăbeşte poziţia lui Eric Dupond-Moretti, care este încă susținut de preşedintele Emmanuel Macron.

Citește și
bogdan aurescu
Bogdan Aurescu, ales judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU. E primul român care îndeplineşte această funcţie

Dupond-Moretti este acuzat că a ordonat anchete administrative împotriva unor magistraţi care i-au verificat convorbirile telefonice din perioada când era avocat, în cadrul unei anchete vizându-l pe fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, precum şi împotriva unui judecător din Monaco cu „metode de cowboy" care i-a inculpat unul din clienţi, arată sursa citată.

Sindicatele magistraţilor francezi au depus o plângere împotriva ministrului la sfârşitul lui 2020, acesta fiind punctul de plecare al unei anchete care a dus la actualul proces.

Procurorul general de pe lângă Curtea de Casaţie, Remy Heitz, a asigurat, între altele, miercuri, că procedura nu este rezultatul unei „răzbunări" a magistraţilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult