Ministrul de Interne al Republicii Moldova: "Rusia vrea să-şi recapete influenţa în zonă". Interesele ascunse ale Moscovei
„Noi înţelegem că Rusia îşi doreşte să recapete influenţa în această zonă, pentru că poziţionarea geografică a Republicii Moldova reprezintă un potenţial cap de pod important pentru Federaţia Rusă în raport cu UE şi, cu certitudine, controlul asupra Republicii Moldova înseamnă că este vulnerabilizată suplimentar Ucraina”, a declarat Ana Revenco, potrivit News.ro, care citează NewsMaker.
„Interesele” Moscovei în Republica Moldova nu se opresc aici, potrivit oficialului de la Chişinău. Revenco a spus că un eventual control al Rusiei asupra Chişinăului ar permite, pe de o parte, acces direct la Marea Neagră, iar pe de altă parte, un control direct asupra circulaţiei mărfurilor care are loc în mod intensiv pe Dunăre. Nu în ultimul rând, a afirmat ministrul, asta ar însemna şi o „capacitare extra de a şantaja” cu activarea forţelor din regiunea transnistreană. Toate ar constitui un avantaj militar al Rusiei faţă de Ucraina, a arătat Revenco.
Revenco: Rusia duce un război hibrid în Republica MoldovaMinistrul de Interne de la Chișinău a avertizat că „războiul” purtat, astăzi, de Rusia în Republica Moldova este unul hibrid, care se manifestă prin manipularea maselor şi radicalizarea populaţiei, prin incitarea la manifestaţii publice violente, dirijate inclusiv prin informaţii false. Combaterea acestora este, în prezent, principalul obiectiv al guvernării, a anunţat Ana Revenco.
De asemenea, Consiliul UE a lansat, luna trecută, o misiune civilă în Republica Moldova pentru a spori şi consolida rezilienţa sectorului de securitate pentru gestionarea crizelor şi combaterea ameninţărilor hibride. Scopul acestei misiuni, create oficial la 24 aprilie la solicitarea autorităţilor de la Chişinău, este de a contribui la consolidarea structurilor de gestionare a crizelor din Republica Moldova, inclusiv rezistenţa la ameninţările hibride, printre care securitatea energetică, pentru ca statul să poată contracara manipularea informaţiilor sau a ingerinţelor străine. În acest scop, misiunea va oferi consultanţă la nivel strategic şi va identifica necesităţile de consolidare a capacităţilor. Şeful acestei misiuni va fi românul Cosmin Dinescu, care va conduce operaţiunile în teren, iar comandant va fi directorul general al Serviciului european pentru acţiune externă pentru planificare şi operaţiuni civile Stefano Tomat, responsabil de operaţiunile civile.
Preşedinta Maia Sandu a anunţat, la sfârşitul lunii trecute, înfiinţarea Centrului Naţional de Apărare Informaţională „Patriot”. Scopul principal al noii instituţii va fi, potrivit şefei statului, de a combate propaganda şi dezinformarea.