Ministrul Apărării din Finlanda și-a luat două luni de concediu paternal în plin proces de aderare al țării la NATO
„Susţinem cu mândrie decizia lui Antti Kaikkonen”, a declarat ministrul de finanţe şi şefa partidului Centru, Annika Saarikko, membră a coaliţiei la putere la Helsinki, relatează AFP, citată de Agerpres.
Antti Kaikkonen şi-a anunţat marţi decizia de a lipsi de la serviciu din 6 ianuarie şi în luna februarie pentru a se ocupa de al doilea său copil, născut în iulie.
„Copiii sunt încă mici, vreau să mi-i amintesc şi altfel decât în poze”, a postat el pe Twitter.
Ca şi în alte ţări nordice, a-ţi lua două sau trei luni de concediu paternal după naşterea unui copil a devenit ceva frecvent în Finlanda.
Ţara le oferă 54 de zile de concediu proaspeţilor taţi. Aproape 80% îşi iau concediul, dar numai o parte în totalitate.
Opţiunea rămâne rară pentru liderii politici, Kaikkonen fiind printre puţinii bărbaţi de pe firmamentul politic care îşi ia concediu paternal în Finlanda.
Fostul premier Paavo Lipponen a fost un pionier când şi-a luat de două ori câteva zile de concediu de paternitate atunci când era şef al guvernului.
„Libertatea de a lua sau de a decide un concediu familial aparţine fiecăruia”, a afirmat Annika Saarikko.
Deputatul din partidul Centru Mikko Savola va asigura interimatul la Ministerul Apărării.
Finlanda şi Suedia au renunţat la deceniile de nealiniere militară după invadarea Ucrainei de către Rusia vecină, anunţându-şi în mai candidatura la NATO.
Dintre cele treizeci de membre ale alianţei militare occidentale, numai Ungaria şi Turcia nu au ratificat încă aderarea lor, care necesită un acord unanim.
Punctul principal de blocaj este cu Ankara, care cere autorităţilor de la Stockholm şi Helsinki să-şi înăsprească poziţia faţă de grupurile kurde considerate „teroriste” de Turcia.