Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministru ucrainean: Grupul paramilitar Wagner este „frânt”

Grupul paramilitar Wagner este „frânt”, a declarat, vineri, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, în urma presupusei morţi a liderului acestuia, Evgheni Prigojin.

„Nu mai există propriu-zis un grup Wagner ca forţă serioasă, aşa cum exista în urmă cu un an. Sunt frânţi”, a declarat Reznikov într-un interviu acordat săptămânalului duminical german Welt am Sonntag, scrie AFP, citată de Agerpres.

Potrivit ministrului ucrainean, presupusa dispariţie a lui Prigojin „l-a slăbit” pe preşedintele rus Vladimir Putin.

„Pentru că a arătat lumii că dacă Putin face o înţelegere cu cineva şi încalcă înţelegerea, atunci nu se mai poate avea încredere în el”, a adăugat Reznikov, potrivit unor extrase din acest interviu publicate în avans.

De la presupusa moarte a lui Prigojin într-un accident aviatic în Rusia au apărut speculaţii privind o posibilă implicare a Kremlinului în prăbuşirea avionului privat care efectua o cursă Moscova-Sankt Petersburg. Aceste afirmaţii au fost negate de către purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, care le-a calificat drept o „minciună absolută”.

Citește și
Joe Biden
Rusia îl critică pe Biden pentru remarcile făcute despre prăbuşirea avionului lui Evgheni Prigojin

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult