Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mike Pompeo, fost șef al CIA, a căzut în capcana ruşilor. Cum au reușit „regii păcălelilor” telefonice să-l ducă de nas

Mike Pompeo, fost director al CIA şi fost secretar de stat în timpul administraţiei lui Donald Trump, este de părere că Rusia se simte mai încrezătoare în ultimele luni.

În opinia acestuia, regimul de sancţiuni nu are efecte asupra economiei ruse. Pompeo ar fi de acord ca ucrainenilor să li se dea arme cu rază lungă de acţiune, pentru ca ruşii să nu se mai simtă în siguranţă şi să fie nevoiţi să pună capăt conflictului.

Pe de altă parte, el crede că în cele din urmă, Moscova trebuie decuplată de China şi atrasă către valorile Occidentului. Toate aceste gânduri le-a împărtăşit într-o discuţie-capcană, o farsă pusă la cale de celebrii umorişti ruşi Vovan şi Lexus, relatează Le Figaro.

Capcana întinsă nu a fost una uşoară, ţinta fiind, printre altele, fost director CIA. Dar comedianţii ruşi „Vovan” şi „Lexus”, ale căror nume reale sunt Vladimir Kuzneţov şi Aleksei Stoliarov, nu sunt nici ei novici. De la începutul războiului, ei au făcut constant farse telefonice pentru a face să vorbească (un pic prea mult) marile personalităţi ale lumii - inclusiv Emmanuel Macron, Kamala Harris, Giorgia Meloni, Christine Lagarde şi prinţul Harry.

Umorişti, dar nu numai, pentru că servesc sistematic interesele Rusiei, scopul acestor conversaţii, în care se dau în mod regulat drept miniştri sau şefi de stat, este de a scoate la iveală dublul limbaj sau declaraţii nerostite public de liderii occidentali, în special în ceea ce priveşte războiul din Ucraina.

Citește și
George Simion
George Simion nu mai pleacă în SUA, să se vadă cu Mike Pompeo: ”Membri ai Guvernului au făcut presiuni”

De data aceasta, deci, farsa, publicată pe Telegram pe 2 octombrie, l-a vizat pe Mike Pompeo, şeful Agenţiei Centrale de Informaţii între 2017 şi 2018 şi apoi secretar de stat al SUA între 2018 şi 2021, sub preşedinţia lui Donald Trump. Cei doi comedianţi s-au dat drept un „oficial african”, cel care conduce prima parte a discuţiei, apoi Petro Poroşenko, fostul preşedinte ucrainean, predecesorul lui Volodimir Zelenski.

Mike Pompeo a început prin a remarca faptul că, în ultimele luni, „Rusia se simte mai încrezătoare” şi „se spune că economia sa nu este afectată de regimul de sancţiuni”.

„Există o psihologie geopolitică în Rusia: se simt mai puternici şi văd Occidentul mai slab”, a afirmat fostul diplomat american, care pledează pentru a permite ucrainenilor să folosească armele occidentale cu rază lungă de acţiune împotriva teritoriului rus, o cerere a Kievului pe care Joe Biden nu a acceptat-o niciodată până acum.

Pentru fostul director CIA, această decizie ar putea schimba cursul războiului: „Dacă Europa şi Statele Unite le dau voie ucrainenilor să folosească arme cu rază lungă de acţiune, putem ajunge la un acord (cu ruşii pentru a pune capăt conflictului - n.r.). Altfel, dacă ruşii se simt în siguranţă în vestul Rusiei, la Moscova şi Sankt Petersburg, (războiul) va continua ani şi ani”.

La finalul discuţiei, de data aceasta cu falsul „Poroşenko”, fostul secretar de stat a revenit la războiul din Ucraina: „Îi înţeleg pe ucrainenii care nu vor să cedeze niciun centimetru de teritoriu. Dar (în SUA), există o mulţime de republicani, şi nu doar republicani, de fapt majoritatea populaţiei, care nu cred că acesta este un obiectiv realist. S-ar putea să se înşele, mi-aş dori să nu fie aşa, dar atingerea (acestui obiectiv) nu este fezabilă din punct de vedere fizic”, a explicat el.

Referitor la posibile viitoare negocieri de pace, Mike Pompeo a mărturisit: „Conceptul meu a fost întotdeauna să ofer instrumentele necesare pentru a obţine victoria, pentru a-l învinge pe Putin. Dacă acest lucru se întâmplă, putem decide cum se termină războiul, cu toate elementele, nu doar chestiunea unde se opreşte linia frontului”.

În schimb, fostul oficial american a fost foarte dur cu europenii: „Am fost dezamăgit că Uniunea Europeană nu a făcut mai mult. Nu este suficient să creăm un model european de securitate. Nu este doar o chestiune de bani. Este o chestiune de cultură, de spirit de luptă. Este mai complicat decât cheltuielile ca procent din PIB, deşi acestea sunt importante”.

Totuşi, Mike Pompeo crede cu tărie în destinul european al Ucrainei. „Cred că este foarte important pentru Ucraina să adere la UE. Este mai complicat în ceea ce priveşte NATO. Este o problemă economică foarte importantă”, a arătat el.

Raţionamentul său este, în esenţă, următorul: Rusia trebuie decuplată de China şi Moscova trebuie readusă în sânul Occidentului. „În cele din urmă, speranţa este că ruşii vor ajunge la concluzia că şi ei au un interes să intre în acest sistem comercial occidental. Este, în cele din urmă, o afacere chineză”, explică Mike Pompeo. „Trebuie să îi aducem înapoi la modelul european, nu la modelul asiatic. Trebuie să îi descurajăm să se apropie de China”, a spus Pompeo.

Cum rămâne cu alegerile prezidenţiale americane din noiembrie? „Trump va câştiga”, a declarat fostul său colaborator, care estimează şansele republicanului la 60%. Prin urmare, el este mai optimist decât sondajele de peste Atlantic.

Cu toate acestea, fostul diplomat nu doreşte să revină în politică. „Sper să fac ceea ce fac acum. Petrec timp de calitate cu familia mea şi îmi conduc afacerea”, a afirmat el.

„Vovan” şi „Lexus” au vrut apoi să-l facă să spună - şi este uşor de înţeles de ce - că are legături economice cu Ucraina. „Este o mică parte din ceea ce fac”, recunoaşte Mike Pompeo, adăugând: „Conduc o bancă comercială de investiţii cu trei parteneri. Am investit într-o companie numită VEON, care deţine o companie ucraineană de telecomunicaţii numită Kyivstar. Fac parte din consiliul său de administraţie”.

În realitate, nu există nimic confidenţial în această informaţie: Mike Pompeo a intrat în consiliul de administraţie al acestei entităţi în decembrie 2023.

În februarie 2024, în timpul unei vizite în Ucraina în această calitate, el a declarat: „Activitatea Kyivstar de a menţine ţara conectată face Ucraina mai puternică şi îi permite să continue lupta. Ucraina trebuie să câştige. Acest lucru este de mare importanţă pentru securitatea globală”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult