Mii de oameni au protestat vineri în Budapesta, după demisia în masă a unor jurnaliști
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Participanţii la miting au pornit de la clădirea în care se află sediul redacţiei site-ului de ştiri index.hu şi s-au îndreptat spre reşedinţa oficială a prim-ministrului Viktor Orban din Castelul Buda scandând "Democraţie!" şi "Ne-am săturat!", relatează Agerpres.
Miercuri, proprietarii site-ului de ştiri index.hu, parteneri de afaceri ai premierului Orban, au forţat demiterea redactorului-şef Szabolcs Dull. Drept răspuns, întreaga echipă de conducere şi aproape toţi angajaţii şi-au depus demisia vineri.
Viitorul celui mai popular site de ştiri din Ungaria este acum incert.
De mai mulţi ani, Index.hu este deţinut, mai mult sau mai puţin direct, de oameni de afaceri care îl susţin pe premierul Ungariei, Viktor Orban.
O fundaţie creată de proprietari şi redacţie a garantat independenţa site-ului şi autonomia redacţiei, dar în tot acest timp aranjamentul atârna de un fir de păr deoarece proprietarii au ultimul cuvânt.
Recent, aceştia au făcut propuneri de externalizare a conţinutului site-ului de ştiri, într-o aparentă încercare de a îmblânzi caracterul incisiv al articolelor politice publicate. Dull şi redactorii s-au opus ferm acestei schimbări.
Cu excepţia index.hu, în Ungaria aproape că nu există mijloace de informare care să nu fie controlate de premierul Orban şi anturajul său.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!