Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mesajul transmis de Ariana Grande, la o săptămână după moartea lui Mac Miller. ”Te-am adorat”

Cântăreața Ariana Grande a postat pe Instagram primul său mesaj după moartea fostului ei iubit, rapperul Mac Miller, la o săptămână după ce acesta a fost găsit fără suflare în urma unei supradoze de droguri.

”Te-am adorat din ziua în care te-am cunoscut, când aveam 19 ani, și mereu o voi face. Nu pot să cred că tu nu mai ești aici. Nu mă pot obișnui cu ideea asta. Am vorbit despre asta. De atâtea ori. Sunt atât de supărată, nu știu ce să fac. Ai fost cel mai drag prieten al meu. Pentru atât de mult timp, în ciuda a tot. Îmi pare rău că nu am putut să te ajut și să-ți înlătur durerea. Chiar mi-am dorit asta. Cel mai blând, dulce suflet încărcat de demoni pe care nu-i meritai. Sper că ești bine acum”, a scris artista pe Instagram, alături de un video din timpul relației lor.

Imediat după moartea fostului ei iubit, Ariana Grande a postat pe Instagram o fotografie cu Mac Miller alb negru, fără să transmită vreun mesaj.

Cei doi au fost într-o relație timp de doi ani. La o săptămână după ce relația lor s-a încheiat, Mac Miller a fost arestat, iar Grande a scris pe Twitter: ”Te rog, ai grijă de tine.”

Rapperul Mac Miller, în vârstă de 26 de ani, a murit săptămâna trecută în urma unei supradoze de droguri.

Citește și
Ariana Grande si Mac Miller
Imaginea postată pe Instagram de Ariana Grande după moartea lui Mac Miller

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult