Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mesajul lui Donald Trump pentru Rusia, Siria și Iran, care „ucid mii de civili nevinovați”

Preşedintele american Donald Trump a lansat, joi, un apel către Rusia, Siria şi Iran pentru a înceta uciderea de civili în provincia siriană Idlib.

Acolo, forţele celor trei ţări şi-au intensificat bombardamentele începând cu jumătatea lunii decembrie, transmite AFP.

„Rusia, Siria şi Iranul ucid sau sunt pe punctul de a ucide mii de civili nevinovaţi în provincia Idlib. Nu faceţi asta!'', a scrie Trump pe Twitter, salutând Turcia care ''lucrează din greu pentru a stopa acest carnagiu''.

Din 16 decembrie, forţele preşedintelui sirian Bachar al-Assad, susţinute de aviaţia rusă, şi-au intensificat bombardamentele în regiunea Idlib. De asemenea, lupte terestre violente contra jihadiştilor şi rebelilor au loc în pofida încetării focului anunţate în luna august.

Aproximativ 80 de civili au fost ucişi în cadrul acestei noi escaladări a violenţelor, potrivit Agerpres.

Citește și
donald trump
Germanii îl consideră pe Trump mai periculos decât Putin, Kim Jong Un şi Xi Jinping

Marţi, Ankara a anunţat că poartă tratative cu Rusia pentru a obţine o nouă încetare a focului în Idlib.

Pe de altă parte, Franţa a cerut o ''detensionare imediată'' a situaţiei, acuzând Damascul şi pe aliaţii săi rus şi iranian de ''agravarea crizei umanitare''.

Regiunea siriană Idlib este dominată de jihadiştii din gruparea Hayat Tahrir al-Cham şi de alte mişcări rebele. Forţele regimului de la Damasc controlează peste 70% din teritoriul sirian

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult