Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mesajul tranșant al Rusiei pentru Maia Sandu după alegerile din Republica Moldova: „Acest lucru atrage atenţia”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care susţine că anumite „grupuri criminale” ar fi încercat să îi ia voturile în alegeri, trebuie să aducă dovezi relevante, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„În primul rând, nu se spune despre ce este vorba. În al doilea rând, sunt acuzaţii destul de grave aduse acestor 'grupuri criminale', iar publicului ar trebui să i se prezinte nişte dovezi. Dacă ea spune că este lipsită de voturi din cauza unor 'grupuri criminale', ar trebui să prezinte dovezi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, comentând acuzaţiile Maiei Sandu că grupuri criminale susţinute de forţe străine ar fi încercat să cumpere 300.000 de voturi.

„Nu ar fi rău dacă doamna Sandu ar putea explica un asemenea număr de voturi care nu sunt de acord cu linia ei. Sunt şi acestea 'grupuri criminale'?” , a continuat Peskov.

„Sau ea vrea să spună că cetăţenii moldoveni care nu o susţin sunt asociaţi cu „grupuri criminale”? Există o mulţime de nuanţe aici”, a mai spus acesta.

Duminică, Republica Moldova a organizat un referendum privind aderarea la Uniunea Europeană (UE) concomitent cu alegeri prezidenţiale. Aderarea Moldovei la UE a fost susţinută de puţin peste 50% dintre alegători, după numărarea votiurilor în diaspora. La alegerile prezidenţiale, se va organiza un al doilea tur de scrutin între preşedintele în exerciţiu Maia Sandu (42% din voturi) şi fostul procuror general Alexandr Stoianoglo (26 la sută), care o critică pe Sandu pentru politica sa de confruntare cu Moscova.

Citește și
Alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova, ignorate de presa de la Moscova
Alegerile din Moldova în presa de la Moscova. Ce spun rușii despre scrutinul care le-ar limita influența la Chișinău

Foarte mulţi oameni din Republica Moldova nu o susţin pe preşedinta în exerciţiu Maia Sandu, ceea ce este vizibil chiar şi în condiţiile unei campanii electorale „nelibere”, a mai comentat Peskov, ca răspuns la o întrebare TASS. „Şi chiar şi în condiţiile acestui tip de campanie electorală lipsită de libertate, vedem cât de mulţi oameni nu sunt susţinători ai ideologiei preşedintei în exerciţiu Sandu, acest lucru atrage atenţia”, a punctat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

El a explicat de ce spune că a fost o campanie electorală „neliberă” în Moldova. „Forţele de opoziţie au fost private de posibilitatea de a se angaja în orice fel de campanie, de a se angaja în procesul electoral, au fost persecutate, au fost aruncate în închisori, au fost interogate, nu li s-a permis să intre în ţară, mass-media a fost închisă, resursele de internet au fost blocate”, a enumerat Peskov acţiunile pe care autorităţile din R.Moldova le-au luat împotriva reţelei oligarhului fugar Ilan Şor, refugiat la Moscova, a cărui intenţie era să cumpere sute de mii de voturi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult